Ce se întâmplă cu factura la gaze și energie electrică? Sebastian Burduja a declarat luni, 8 aprilie, că mulţi români vor vedea, de luna viitoare, scăderi ale preţurilor, mai ales la gaze, dar şi la energie electrică în cazul celor cu un plafon mai mare, de 1,3 lei pe KWh.
Sebastian Burduja a spus ce se va întâmpla cu factura la gaze și energie electrică
El a explicat că vor exista „cu siguranță” scăderi pentru „foarte mulți români”, mai ales la gaze. Potrivit ministrului, acestea ar urma să fie constatate de luna viitoare.
„În acest moment nu. Evaluăm efectele actului normativ pe care abia l-am adoptat şi care, aşa cum v-am spus, va duce la facturi scăzute pentru foarte mulţi români(…) Important este că preţurile în facturi sunt la fel sau scad. Pentru foarte mulţi români, mai ales la gaze, cu siguranţă vor exista scăderi pe care le vor constata de luna viitoare, iar la energie electrică mai ales pentru cei care au un plafon mai mare, cel de 1,3 lei pe KWh, care este peste plafonul pe care îl vedem în momentul ăsta pe piaţă”, a declarat Sebastian Burduja într-o conferință de presă.
Ministrul a explicat că un furnizor nu cumpără toată cantitatea de energie electrică de care are nevoie doar de pe piaţă
De asemenea, ministrul a explicat și că un furnizor nu cumpără toată cantitatea de energie electrică de care are nevoie doar de pe piaţă.
Sebastian Burduja spune că furnizorul are și contracte bilaterale, dar și alte aranjamente financiare care duc la un preţ mediu lunar.
Amintim că declarația ministrului a venit după ce Guvernul a adoptat, pe 28 martie, Ordonanţa pentru modificarea şi completarea OUG 27/2022.
Aceasta elimină taxa pe soare pentru prosumatori şi actualizează schema de sprijin pentru toţi consumatorii de energie electrică şi gaze naturale, care va duce la scăderea preţurilor pentru următoarele 12 luni.
„Astăzi, Guvernul României a aprobat, la propunerea Ministerului Energiei, modificări ale OUG 27 care vor duce la scăderea preţului cu care producătorii vând fără a fi supraimpozitaţi de la 450 lei/MWh la 400 lei/MWh pentru energie electrică, respectiv de la 150 lei/MWh la 120 lei/MWh pentru gaze naturale. Aceste valori au fost stabilite în urma unor analize minuţioase ale pieţelor de energie şi în urma consultărilor cu toţi actorii din sector”, a transmis ministerul într-un comunicat.
Burduja spune că România are cel mai mic preţ la energie electrică din regiune
Sebastian Burduja a susținut anterior că România are cel mai mic preţ la energie electrică din regiune. El a spus că plafonarea tarifelor nu este mereu necesară.
Ministrul Energiei a argumentat că plafonul de 0,68 lei asigură o factură lunară de aproximativ 40-45 lei pentru vreo cinci milioane de puncte de consum.
Mai mult, ministrul a susținut că cinci milioane de puncte de consum plătesc în fiecare lună echivalentul a 5 litri de lapte.