Primul interviu dat de Simona Halep după abandon

Simona Halep a declarat într-un interviu acordat lui Jon Wertheim pentru Tennis Channel că acum consideră că are la activ trei trofee majore (cele două Grand Slam-uri şi „victoria” de la TAS) și că nu mai simte resentimente față de Patrick Mouratoglou.

Ea menționează că acum privește lucrurile dintr-o altă perspectivă, după experiența perioadei de suspendare.

În octombrie 2022, Simona Halep a fost suspendată după ce a fost depistată pozitiv cu Roxadustat, un medicament interzis, la US Open din acel an. Miercuri, a fost nevoită să abandoneze un alt meci. La finalul întâlnirii, Halep a discutat și despre momentul retragerii definitive din tenis.

”Nu mi-a venit să cred că am primit o suspendare de 4 ani. De aceea am continuat să mă antrenez, pentru că n-am vrut să mă retrag în aceste condiții, vreau să mă retrag de pe teren”, a spus românca.

I-a trecut supărarea pe Mouratoglou

Într-o înregistrare video de pe Instagram din noiembrie anul trecut, fostul antrenor al Simonei Halep, Patrick Mouratoglou, a afirmat că se simte responsabil.

El i-a furnizat suplimentul de colagen presupus contaminat care, în opinia ei, ar fi provocat rezultatul pozitiv al testului antidoping.

Cu toate că ar fi fost ușor pentru Halep să îi atribuie vina lui Mouratoglou, ea a refuzat să facă acest pas.

„Categoric nu a fost o greşeală intenţionată sau cum să spun? Că a vrut să-mi facă ceva rău… Nu. Şi am auzit multe voci [spunând] că am fost manipulată de el. Asta nu este adevărat.

A fost antrenorul meu şi întotdeauna am avut încredere în oamenii cu care lucrez. Aşa că eu chiar cred că, dacă nu ai încredere în echipa ta, nu poţi performa la nivelul tău maxim. Aşa că am avut încredere, lucrez cu academia lui, cu oamenii lui şi totul a fost în regulă.

Deci nu a fost nimic din ceea ce mi-a oferit să iau ceva sau să-mi dea ceva. Nu, totul a fost clar în legătură cu dopajul, aşa că nu se poate spune că a făcut-o intenţionat”, a precizat sportiva.

simona halep, Patrick Mouratoglou
SURSA FOTO: Facebook, Patrick Mouratoglou

Se bucură pentru revenire

Halep a spus că a trăit pe viu o mare afecțiune la Miami. Ea a povestit că, atunci când a călătorit cu mama sa, i-a spus acesteia că se simte extrem de temătoare în legătură cu modul în care vor decurge lucrurile și cum vor reacționa oamenii. Cu toate acestea, a fost surprinsă plăcut. Ea a menționat că personalul de pază, angajații din cadrul turneului, jucătorii și antrenorii au fost foarte primitori și recunoscători.

Pentru Simona Halep, revenirea a fost minunată și s-a simțit ușurată. Ea a descris acea senzație de libertate de a participa la turneu, de a juca, de a se antrena și de a avea aceeași rutină, inclusiv momentele petrecute în vestiar. Așadar, a descris această experiență ca fiind grozavă și a fost foarte recunoscătoare pentru primirea călduroasă a oamenilor.

Cum a fost viaţa departe de teren? Crede că va mai putea urca la vârful clasamentului?

Halep spune că în perioada cât a stat departe de terenul de tenis, s-a putut bucura de lucruri absolut normale pentru orice, dar pentru care înainte nu avea timp.

Sportiva recunoaşte că îi va fi greu acum să recupereze ritmul, dar speră că reuşi să o facă.

„M-am bucurat de viaţă zi de zi, că nu am avut niciodată şansa de a trăi normal în aceşti 25 de ani pentru că eram mereu, în program, mereu strictă, mereu ceva de făcut. Programul a fost ca o armată, aş spune eu.

Şi acum era ca şi cum aş putea merge la piscină, aş putea merge la un salon de coafură, aş putea merge să fac toate aceste lucruri pe care o persoană, o persoană normală le poate face. (…)

Întotdeauna m-am concentrat să fiu cea mai bună şi pe cum să fac cele mai bune lucruri pentru a fi mare în tenis. Acum văd altfel lucrurile. Sunt mai în vârstă, bineînţeles, am câteva titluri în spate, deci am experienţă şi acum văd mai mult plăcerea pentru tenis.

Bineînţeles că va fi greu să recuperez ritmul, dar mă bucur mai mult, ceea ce cred că este cel mai bun lucru în acest moment pentru mine”, a mai spus Simona Halep în interviul respectiv.