„InterLink a apărut din nevoia dublă de a centraliza unul dintre cele mai extinse portofolii de pe piață și de a administra acest portofoliu în mod localizat pe toate piețele pe care ABC Data activează. Platforma acționează ca un tot unitar concentrat în jurul portofoliului, utilizatorii având o imagine pe cât de globală, pe atât de precisă: pentru fiecare produs există o descriere actualizată, fotografii, dar și informații despre stoc, prețuri și garanție”, a explicat Sergiu Lujanschi, Director General ABC Data România.
Printre alte facilități de care pot beneficia clienții înregistrați se numără și un calculator de ofertă, ce ajută revânzătorii mici să creeze direct din platformă oferte pentru clienții finali, sugestii de produse compatibile, un configurator PC și un modul de comparație a produselor.
Peste 36.000 de produse administrate prin platforma InterLink în România
În prezent, portofoliul de produse oferit de ABC Data în România include peste 36.000 de produse, din cele peste 56.000 disponibile la nivel de grup, acestea fiind accesibile partenerilor locali prin intermediul platformei InterLink. De altfel, complexitatea ofertei nu se rezumă doar la numărul mare de produse, ci este conturată în jurul diverselor categorii de produse, potrivit reprezentanților companiei.
„Platforma InterLink a fost primită foarte bine și în România, partenerii noștri înțelegând că o ofertă atât de vastă necesită o soluție dedicată de gestionare, vizualizare și interacțiune. Numărul de utilizatori și accesări zilnice pe piața locală este în continuă creștere și estimăm că vom ajunge la 2.000 de companii până la sfârșitul anului în România”, a declarat Alexandru Gheorghiu, Director Comercial ABC Data România.
ABC Data distribuie în România produse IT – componente și accesorii IT de la producători precum Adata, Eaton, Gembird, Gigabyte, Intel, Logitech, Western Digital, Seagate sau TP Link, o gamă variată de consumabile de la Brother, Canon, Colorovo, Epson, HP, Konica, Lexmark, OKI, Ricoh, Samsung și Xerox, elemente de rețelistică, dar și diverse produse electronice, precum monitoare, televizoare și tablete. În plus, compania și-a propus ca în viitor să aducă pe piața locală întreg portofoliul de produse disponibil la nivel de grup.
În același timp, Colorovo, brand-ul propriu de echipamente de birou, consumabile și tablete, se află în continuă dezvoltare, recent fiind introdusă în portofoliu Colorovo CityTab Supreme 7.85", prima tabletă din gamă cu procesor Intel. Portivit reprezentanților companiei, acesteia i se vor alătura și alte modele, în următoarele luni.