Despre Marriott se spune ca este o scoala si o carte de vizita excelenta pentru orice tanar preocupat de succesul in cariera. Foarte multi absolventi doresc sa se angajeze in aceasta companie pe orice post, pentru a beneficia de pregatirea profesionala si de experienta ce ar putea fi ulterior valorificate. Programele de pregatire profesionala de la Marriott sunt recunoscute in toata lumea. Intrarea acestei companii pe piata romaneasca in urma cu doi ani i-a bucurat mult pe reprezentantii firmelo
Despre Marriott se spune ca este o scoala si o carte de vizita excelenta pentru orice tanar preocupat de succesul in cariera. Foarte multi absolventi doresc sa se angajeze in aceasta companie pe orice post, pentru a beneficia de pregatirea profesionala si de experienta ce ar putea fi ulterior valorificate.
Programele de pregatire profesionala de la Marriott sunt recunoscute in toata lumea. Intrarea acestei companii pe piata romaneasca in urma cu doi ani i-a bucurat mult pe reprezentantii firmelor de recrutare si selectie. Toti au spus ca in viitorul apropiat se asteapta la o crestere a calitatii candidatilor, ca urmare a numarului mare de tineri care
urmau sa fie angajati si pregatiti la Marriott Grand Hotel. „Vanatorii de capete” se asteapta ca, dupa un timp, o buna parte din tinerii scoliti acolo sa fie interesati sa candideze pentru posturi sau pozitii mai bune pe piata muncii. Aceiasi experti apreciaza ca efectele „scolii” Marriott se vor resimti in curand in cresterea standardelor de pregatire si dezvoltare a carierei angajatilor in companiile care tin la numele lor pe piata. Imbucuratoare aprecieri, dar si provocatoare pentru managementul de la Marriott, care se vede nevoit sa creeze strategii speciale pentru a putea mentine oamenii pe care-i specializeaza cat mai mult timp in companie.
Intotdeauna mai este ceva de invatat
Exact in urma cu doi ani, Marriott Grand Hotel din Bucuresti a organizat un targ de joburi si a angajat 500 de tineri dintre 5.000 de candidati care s-au ingramadit efectiv sa participe la selectie. Pentru cei care au intrat in sistem s-au organizat programe speciale de instruire, pentru ca toti trebuiau sa ajunga intr-un anumit interval de timp la standardele pe care compania le promoveaza in toata lumea. Directoarea de resurse umane de la Marriott, Liliana Grigoriu, face precizarea ca exista doua tipuri de programe: locale, la nivelul fiecarui hotel, si la nivel regional, destinate, de regula, managerilor sau cursuri operationale pe domenii de activitate (vanzari, bucatarie, restaurant etc.). Toate sunt insa furnizate de traineri interni, certificati, la randul lor, pe diferite niveluri.
Numarul de ore de pregatire variaza de la angajat la angajat. Dna Grigoriu spune ca, inevitabil, se ajunge la 16-24 de ore de instruire pe an pentru fiecare asociat. Primele trei luni sunt de orientare a noilor angajati. Acestia urmeaza cateva
cursuri obligatorii de introducere in cultura companiei, dar si pentru dobandirea unor deprinderi si abilitati strict necesare exercitarii activitatii. Majoritatea noilor angajati sunt oameni fara experienta in domeniu, fapt pentru care ei trebuie sa invete „abecedarul” industriei ospitaliere de la Marriott. Toti trebuie sa ajunga, in aceasta perioada, la standardele tehnice si de relationare, cu clientii interni si externi, existente in intreg lantul hotelier din lume. Managerii trebuie sa urmeze minimum 40 de ore pe an, deoarece sunt cursuri obligatorii pe care trebuie sa le urmeze intr-o anumita perioada, in functie de vechimea intr-o anumita pozitie in companie.
Daca vrei, poti ajunge departe
Sistemul functioneaza la fel in toate hotelurile Marriott din lume. „Bazandu-ne pe experienta dobandita in ultimul an si jumatate, noi am sugerat insa existenta unui „drum critic” si o abordare adecvata. Fata de momentul zero la care este angajata o persoana exista anumite etape in care este optima parcurgerea unui curs. Am observat ca exista anumite momente in care acumularea de experienta este maxima. Atunci se poate declansa acea iluminare, cand omul poate spune „Aha! Iata de ce fac eu asa si nu altfel!”, explica directoarea de resurse umane. Pentru a „fotografia” exact momentul, angajatii de la Marriott sunt atent urmariti si evaluati, astfel incat se determina, cu destul de mare precizie, si calendarul pregatirii, dar si elementele care produc acea satisfactie in munca si motivare capabila sa-i retina pe termen lung in companie.
Angajatii cu experienta, performante deosebite si abilitati de comunicare devin, dupa un timp, traineri de departament. Ei sunt acei mesteri care ii invata pe noii angajati meseria si care ii ajuta sa treaca prin toate etapele de initiere. In companie exista insa un numar insemnat de traineri certificati. Acestia sunt scoliti la nivel regional in cadrul unor programe speciale de „train the trainers”, unde invata tehnici speciale de prezentare, modalitati de facilitare a discutiilor, sisteme de elaborare si sustinere a programelor de instruire adaptate nevoilor identificate. In final, ei pot sa conduca un grup in procesul de invatare specific adultilor si pot contribui la cresterea eficientei si eficacitatii organizatiei prin metode specifice instruirii. Toate cursurile la nivel regional presupun o mare cantitate de lucru dupa obtinerea certificarii. Acesti traineri trebuie sa furnizeze o suta de ore de curs, independent de activitatea specifica desfasurata in hotel. Cei mai buni pot evolua ca traineri la nivel regional, dupa parcurgerea unor stagii specifice de formare si certificare.
In acest moment, la Marriott sunt paisprezece persoane in curs de certificare ca traineri. Provocarea este foarte mare, deoarece perspectivele in cariera sunt cu totul deosebite.
Un model de pregatire care a schimbat viata unui om
Cand a citit anuntul de recrutare la Marriott pentru postul de supervizor sanitar, Monica Mihai a spus, „Acesta trebuie sa fie al meu!”. Concurenta a fost dura. La interviul final au participat 20 de candidati alesi dintr-o lista de trei ori mai mare de persoane care-si trimisesera CV-ul.
Monica Mihai crede ca entuziasmul si increderea in sine au fost hotaratoare in selectionarea sa la hotelul care, pe 25 septembrie 2000 cand s-a angajat, nici nu incepuse inca sa fie amenajat. „Nu erau nici macar departajate spatiile in care urma sa lucram. Rataceam ore in sir ca sa le identificam”, isi aminteste interlocutoarea noastra. La scurt timp, a inceput instruirea pentru postul pe care fusese angajata. Monica absolvise, in urma cu 15 ani, facultatea de chimie, iar dupa aceea a lucrat numai in cercetare. La un moment dat, a urmat un program destinat celor care doreau sa lucreze in politia sanitara, dar habar nu avea ce inseamna sa fii supervizor sanitar cand a primit decizia de angajare. Primele notiuni le-a invatat de la omologul sau venit de la Varsovia. Timp de trei saptamani a fost initiata in toate procedurile, standardele si sistemele de organizare a activitatii de bucatarie.
Proba de foc a fost atunci cand, la randul ei, a trebuit sa transfere ceea ce a invatat despre regulile de alimentatie sanatoasa la nu mai putin decat o suta de persoane. „A fost groaznic!”, sintetizeaza Monica Mihai intr-o propozitie starile prin care a trecut atunci. Acum, instruieste noii angajati in asa fel incat sa-i aduca in cel mai scurt timp la standardele practicate in intreg lantul hotelier din lume. O face cu mare placere, nu numai pentru ca are inclinatii pedagogice, dar mai ales pentru ca a invatat lucruri deosebite. „Cursurile pe care le-am urmat pentru nivelul doi, ceea ce inseamna ca am voie la randul meu sa predau altor persoane, mi-au schimbat viata”, recunoaste Monica. Programul nu a durat decat trei zile. In prima zi a fost pusa sa spuna ceva despre propria persoana in fata unei camere de luat vederi. In ziua urmatoare a fost invatata cum trebuie sa se comporte, sa vorbeasca, sa gesticuleze etc. ca la carte, cum s-ar zice. „Cand priveam pe televizor cum ma prezentasem in fata camerei de filmat cu o zi inainte, imi venea sa intru in pamant de rusine.” Sistemul s-a repetat in fiecare zi, ajungand in final sa fie filmata chiar in cadrul sustinerii unui curs demonstrativ, dupa care a urmat evaluarea pe baza asocierii teoriei cu practica. Apoi au fost pusi cursantii sa o evalueze.
De atunci a trecut ceva timp, dar Monica spune ca, din cand in cand, se mai uita acasa la caseta aceea. Aproape ca nu se mai recunoaste. Este insa foarte educativa, pentru ca isi da seama de toti pasii pe care i-a facut in numai doi ani de zile. Cand am stat de vorba, tocmai venise de la un curs de instruire de la Heidelberg, Germania. Dupa ce va obtine certificarea, spera ca va putea merge sa lucreze, pe termene limitate, in alte restaurante ale lantului hotelier din lume. Isi doreste sa impartaseasca din experienta pe care a castigat-o si sa-i poata face si pe altii sa fie fericiti, asa cum este ea. Sa simta ca muncesc de placere.