Poprirea conturilor bancare se face, acum, în acelaşi timp cu trimiterea somaţiei către debitor. Sau nu! Sunt cazuri în care somaţia nu ajunge niciodată la destinatar. Aberaţia este posibilă pentru că legea, respectiv Codul de procedură fiscală, nu dă un termen pentru comunicarea adresei de înființare a popririi către debitor, ci doar face referire generică la comunicarea actului administrativ fiscal.

Cu alte cuvinte, băncile primesc o înştiinţare de poprire asupra tuturor conturilor şi a tuturor sumelor debitorului pe care sunt obligate să le pună în aplicare. Din acest punct, nu mai există nicio reglementare referitoare la relaţia cu debitorul. Prin urmare, dacă datoria este mai mică decât suma din conturi sau inexistentă – pentru că Fiscul mai face şi erori – firma sau persoana vizată încep o luptă istovitoare pentru recuperarea banilor blocaţi degeaba.

Lupta pentru ridicarea popririi

„În practică sunt grave repercusiuni. Una dintre cele mai mari probleme este că organul fiscal are autoritatea să instituie poprirea asupra tuturor conturilor debitorului. Deşi banca are obligaţia să indisponibilizeze doar sumele prevăzute în titlul executoriu, au existat foarte multe cazuri unde au fost reţinute sume mai mari, în principal prin poprirea mai multor conturi simultan“, explică Andreea Steinhart, partner Contexpert Consulting. Necazul este că, deşi legea dă un termen precis de cinci zile pentru restituirea banilor luaţi degeaba şi dă chiar dreptul la dobânzi dacă termenul este depăşit, în realitate, prevederile nu prea se aplică.

Totodată, popririle trebuie desfiinţate imediat ce statul şi-a încasat creanţele. Mediul de afaceri s-a tot plâns de metodele abuzive şi s-au făcut tot felul de demersuri pentru schimbarea felului în care procedează Fiscul.Despre o astfel de situaţie vorbeşte Andreea Steinhart: „S-a prevăzut expres inclusiv faptul că pentru nerespectarea termenului de două zile de ridicare a măsurilor de executare silită contribuabilii pot atrage răspunderea statului pentru prejudiciile suferite prin funcţionarii publici“. Totuşi, comportamentul Fiscului nu s-a schimbat. Acum, Finanţele vor să corecteze legislaţia şi propun: „eliminarea posibilităţii blocării abuzive a conturilor fără somaţie şi fără o analiză prealabilă a comportamentului contribuabililor. Ca urmare, măsura (de poprire)  va fi aplicată, ca şi în cazul sechestrului, după 15 zile de la comunicarea somaţiei“. Termenul este precizat în proiectul de modificare a Codului de procedură fiscală. Însă, în spiritul tratamentului de până acum, Finanţele fac un amendament care ar putea anula, din nou, dreptul la informare al debitorului: dacă „organul fiscal apreciază că există pericolul dispariţiei sumelor existente în conturile bancare, acesta poate aplica măsura popririi asigurătorii“. „Este posibil să se aplice poprirea asigurătorie, fără să se poată beneficia de noile prevederi“, spune Andreea Steinhart. Modul de acţiune al Fiscului are la bază prezumţia de vinovăţie. Însă, datoriile pot apărea din eroare sau din dificultăţi financiare temporare, iar pentru a evita costurile şi prejudiciile inutile, comunicarea cu debitorul ar trebui să fie esenţială.

UPDATE: Potrivit OUG 8/2014, publicată vineri în Monitorul Oficial, poprirea nu se va mai putea face decât după 30 de zile de la emiterea somaţiei. Astfel perioada între emiterea somaţiei şi momentul popririi a fost dublat de la 15 zile, cât era în forma proiectului de modificare a Codului Fiscal şi a Codului de procedură fiscală, la 30 de zile.