Managerul Spitalului de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din Capitală a declarat la România TV că de duminică numărul cazurilor de coronavirus va crește și va trebui să apelăm la rezerve.
„Din păcate, doar noi ne îngrijorăm, după care am încercat să speriem, că asta am făcut, în speranța că atragem atenția (…) Și tot nu am reușit.
Astăzi, vă rog să rețineți, eu consider că abia începem și că, începând de mâine, numărul de infectări va crește. Partea proastă este că nu mai crește într-o progresie simplă aritmetică.
Dacă lucrurile sunt reale și nu văd de ce nu ar fi reale, atunci trecem de tot ce ne-am imaginat și trebuie să apelăm la rezerve”, a spus Emilian Imbri la România TV.
Masca de protecție ar putea deveni obligatorie
Primul ministru a declarat că masca de protecție va fi obligatorie în spațiile publice doar dacă numărul de infectări va crește. Ludovic Orban a subliniat că se vor intensifica controalele la nivelul instituțiilor publice.
„Sigur, dacă va creşte numărul de infectări, se poate ajunge şi în această situaţie (a obligativităţii purtării măştii în spaţiile publice, n.r.).
Pe de altă parte, important e ca masca să fie purtată în spaţii închise, iar în afara incintelor, să fie purtată în spaţiile aglomerate, în pieţe, pe peroane de gări, în staţii de autobuz, peste tot unde există aglomeraţii.
Cum s-a impus, de exemplu, în jurul şcolilor – că mulţi nu au înţeles de ce s-a luat decizia de obligativitate a portului măştii în jurul şcolilor – pentru că sunt mulţi părinţi sau bunici care îşi duc copiii la şcoală şi unii dintre ei s-a văzut pe imagini că nu poartă mască şi atunci am decis că este obligatoriu portul măştii pe o rază de 50 sau 100 de metri în jurul şcolilor, astfel încât şi părinţii să aibă obligativitatea de a purta mască, nu numai copiii”, a precizat premierul, la finalul unei vizite efectuată la Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti.
Protest împotriva purtării măștii de protecție
Într-o perioadă în care numărul cazurilor de coronavirus este în continuă creștere iar Capitala riscă să intre în carantină din cauza ratei de incidență ridicată, mai mulți bucureșteni au decis să iasă în Piața Universității pentru a protesta cu privire la măsurile sanitare impuse de către autorități.
Protestatarii nu sunt de acord cu purtarea măștii de protecție și cer renunțarea la măsurile luate în ultima perioadă. Mai mult decât atât, protestatarii cer libertate și respectarea drepturilor omului, reclamând o dictatură medicală.
Cei care protesteasă în Piața Universității sunt însoțiți de copii iar măsurile împotriva coronavirusului precum purtarea măștii sau distanțarea socială sunt complet ignorate.