“Este o măsură realizată în spiritul echităţii şi al transparenţei, reprezentând o normalizare a pieţei de profil. Tocmai de aceea, avem convingerea că această modificare a Codului Fiscal va fi optimizată pentru a cuprinde, în final, şi precizarea referitoare la angajator, astfel încât noua prevedere să se aplice şi la abonamentele de servicii medicale suportate de angajator, acestea fiind un beneficiu oferit angajaţilor”, consideră Cristian Hotoboc, preşedintele Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED.
Membrii patronatului consideră că cele două produse – asigurările de sănătate şi abonamentele medicale – pot coexista, deoarece răspund unor nevoi diferite: în timp ce abonamentele acoperă integral zona de prevenţie şi educaţie medicală, de care este atâta nevoie în România, asigurările reprezintă un instrument financiar care acoperă un risc medical şi care poate fi accesat în cazuri medicale grave, care necesită spitalizare sau intervenţii chirurgicale, se arată într-un comunicat al PALMED.
“Considerăm că această măsură va duce, pe termen lung, la o dezvoltare mai rapidă a sistemului medical din România, prin sumele pe care furnizorii privaţi le vor reinvesti în deschiderea de noi clinici şi spitale la nivel naţional şi prin consolidarea infrastructurii medicale, în ansamblu. Acest rol asumat de companiile medicale private preia şi din presiunea existentă în acest moment pe sistemul medical public şi oferă o alternativă viabilă de educaţie şi prevenţie medicală, dar şi de diagnostic şi tratament”, este de părere Cristian Hotoboc. Un raport GfK pe tema serviciilor medicale publice şi private din România arată că piaţa de servicii medicale private are un potenţial semnificativ de creştere, în condiţiile în care majoritatea românilor (93%) sunt asiguraţi doar ai sistemului de sănătate de stat şi doar un procent foarte mic are fie un abonament la o clinică privată, plătit integral sau parţial de compania pentru care lucrează (2%), fie o asigurare privată de sănătate (2%). În plus, aproape 4% dintre români nu deţin niciun fel de asigurare.