Mişcare importantă în interiorul grupului de comunicații și media RCS & RDS.
Conform mirsanu.ro, acționarii RCS & RDS au de aprobat pe 3 octombrie o emisiune de obligațiuni și credite în valoare de 1,2 miliarde de euro, pentru refinanțarea datoriilor actuale. Emisiunea de obligațiuni va fi extinsă pe maximum 10 ani.
Acționarii RCS & RDS sunt convocați pentru data de 3 octombrie să aprobe contractarea de finanțări și împrumuturi în valoare totală de până la 1,2 mld. Euro în vederea refinanțării datoriilor existente.
O ofertă publică de titluri, o valoarea de emisiune, prețul emisiunii, prospecte de ofertă, negocierea și semnarea oricăror contracte cu intermediari și consultanți, dar și garanțiile aferente, vor fi pe ordinea de zi a unei adunări generale extraordinare a acționarilor.
O rambursare anticipată parțială sau totală pentru o restructurarea aranjamentelor de finanțare existente, va fi apobată de acționari.
Datoriile RCS & RDS sunt constituite în cea mai mare parte din credite bancare și obligațiuni.
Compania controlată de afaceristul Zoltan Teszari are din 4 noiembrie 2013 o ipotecă pe acțiuni pusă în favoarea creditorilor săi reprezentați prin Wilmington Trust Limited Londra, valoarea obligațiilor garantate fiind de 1,15 mld. Euro. RCS & RDS și compania – mamă înregistrată în Olanda, Cable Communications Systems NV, sunt debitori ipotecari ai Wilmington Trust, o companie americană, parte a M&T Bank Corporation.
RCS & RDS are nevoie de împrumuturi pentru strategia ce cuprinde programe de investiții și intrări în sectoare noi.
Profitabilitatea constantă a companiei permite conducerii RCS & RDS să-și rostogolească periodic împrumuturile contractate de la bănci.