Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative precum şi Facultăţile de Jurnalism din România, fie ele de stat sau private, aruncă în fiecare an în piaţă mii de absolvenţi de care, mai pe șleau spus, nimeni nu are nevoie și care îngroașă rândurile tinerilor aflați în șomaj.
SNSPA scoate la concurs 800 de locuri alocate de la buget pentru admiterea la studii universitare de licenţă. La care se adaugă alte 800 de locuri alocate de la buget pentru admiterea la studii universitare de masterat. Nu le mai punem la socoteală pe cele cu taxă. Am luat exemplul SNSPA pentru că a devenit emblema invăţământului universitar în domeniul comunicării. Dar nu este vorba numai de SNSPA. Probabil că, dacă s-ar face o evidenţă clară pe cifre, am descoperi că, în fiecare an, mai mult de 10.000 de tineri din România termină o facultate care are legătură cu jurnalismul, comunicarea, marketingul sau relaţiile publice. O industrie care, de câţiva ani, nu mai absoarbe nou-veniţi, ba dimpotrivă, din cauza crizei, îi aruncă afară şi pe cei cu experienţă.
Mai sunt, ce e drept, cazuri izolate de absolvenţi care mai prind câte ceva şi reuşesc să se angajeze.
Sunt trei lucruri cu adevărat grave:
- Deşi la nivel de şefime universitară se ştie care este situaţia reală din industrie, numărul de locuri alocate nu scade. De la an la an se scot încă alte câteva sute de absolvenţi, apoi iar alte sute de absolvenţi. În fiecare an. Asta, cel mai probabil, de dragul salariilor unor profesori universitari care nu trebuie puşi în situaţia de a-şi pierde catedrele.
- Prin fel de fel de mijloace, absolvenţii de liceu care au mai reuşit să ia examenul de Bacalaureat sunt încurajaţi să dea admiterea la facultăţi de genul acesta, în ideea că “este cool” să termini la SNSPA, că ai un viitor asigurat dacă termini marketingul etc. Te ia depresia când citeşti pe site-ul universităţii din Povernei că Absolvenţii Facultăţii de Administraţie Publică sunt pregătiţi pentru a deveni “PREFECŢI”.
- Mai grav este că aceste sute sau chiar mii de locuri sunt plătite din buget. Statul însuşi dă bani pentru ca aceşti tineri să devină specialişti pe care nu-i doreşte nimeni. Rata şomajului în rândul tinerilor din România este undeva pe la 25%. Pentru unii, chiar statul a plătit din banii noştri ca ei să ajungă acolo. Oare nu ar fi trebuit ca statul să posede un mecanism de reglementare a numărului de locuri alocate de la buget în funcţie de cerinţele pieţei, tocmai ca să nu risipească banul public pentru ca mii de tineri să devină, anual, absolvenţi de care piaţa nu are nevoie? Acești absolvenți nu ar mai deveni povară pentru stat prin plata ulterioară a ajutorului de șomaj.
În spatele acestei realităţi despre care profesorii universitari se feresc să le vorbească studenţilor, deschis şi pe faţă, se află visul oricărui tânăr de a ajunge, într-o bună, zi ca Naumovici, ca Răzvan Mătăşel sau ca Aneta Bogdan. Şi rămân, desigur, citatele din David Ogilvy.
