Râsu-plânsu! Suntem din ce în ce mai eficienți în lupta antiCOVID. În plină relaxare, la două luni de la declararea pandemiei de COVID – 19, taxiurile sunt obligate să își instaleze panouri despărțitoare.
Noile măsuri de combatere a coronavirusului vor trebui implementate în următoarele zile, iar unii şoferii și-au montat deja astfel de separatoare în maşini, scrie Antena3.
Neomologate
În taxiuri vor apărea panouri separatoare, pentru protecţia clienţilor, dar şi a şoferilor. Patronii firmelor de taximetrie spun că acestea nu sunt omologate şi că vor întâmpina reale probleme la ITP. Legislaţia este însă ambiguă, spun patronii. „După cum ştiţi la taxiuri avem ITP la 6 luni. Ne-am trezit că nu sunt omologate, trebuie omologate. Nu avem legislaţie ca să putem monta aceste lucruri pe maşini. Noi când mergem să facem ITP-ul, trebuie să le demontăm”, spune Mihai Ghişe, patron firmă de taximetre.
De dragul de a face ceva
Patronii de taximetre consideră că separatoarele nu sunt sigure 100%, deoarece pasagerii care plătesc cu bani cash pot transmite virusul mai departe, chiar dacă poartă mănuşi. „Este o anomalie acuma, să vii după două luni când a fost pandemia pandemie, în floare, să venim acum să impunem nişte reguli care nu au fost impuse până acum. Noi până acum am circulat fără măşti, fără perete despărţitor şi nu s-a întâmplat absolut nimic”, spune Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR.
Clienții, în saună
În plus, 90% dintre taximetre au climatizare doar în faţă, ceea ce înseamnă că pasagerii din spate vor face saună în zilele fierbinţi. Pe lângă separatoare, şoferilor de UBER li se cere să-şi facă un selfie cu masca pe faţă şi să-l încarce în aplicaţia companiei, pentru a putea lucra. În funcţie de modelul maşinii, noile paravane costă în jur de 200 de lei, costurile legate de montarea separatoarelor vor fi suportate de către patronii firmelor. În plus, şoferii unei companii de ride-sharing sunt obligaţi să-şi facă un selfie cu masca pe faţă, înainte de a pleca în cursă. Dacă nu, nu vor putea folosi aplicaţia.