Drepturile muncitorilor din industria textila a articolelor sport din mai multe tari asiatice sunt grav incalcate, orele suplimentare de munca nu sunt platite, iar conditiile de munca sunt din ce in ce mai grele, in imediata apropiere a Jocurilor Olimpice de la Beijing, se arata intr-un raport international.
Autorii raportului au observat ca sunt violate mai multe drepturi ale muncitorilor din aceasta industrie, asa cum s-a intamplat si in 2004, cand au avut loc Jocurile Olimpice de la Atena.
Studiul, publicat astazi, a fost efectuat in randul a 300 de angajati ai companiilor textile din China, India, Tailanda si Indonezia, in special in fabricile Adidas si Nike.
La o fabrica a companiei Adidas, muncitorii care au refuzat sa faca ore suplimentare au fost transferati la o divizie unde intra in contact cu produse chimice toxice.
Intr-o uzina situata in sudul Chinei, care produce echipamente pentru Adidas, Nike, Umbro si Fila, majoritatea angajatilor lucreaza 7 zile din 7. In aceasta uzina, cercetatorii au ajuns la concluzia ca muncitorii pot ajunge si la 230 de ore suplimentare pe luna.
Reprezentantii Confederatiei Sindicale Internationale si-au exprimat regretul ca oficialii Comitetului Olimpic International nu au luat masurile necesare pentru protejarea drepturilor muncitorilor.
Data: 21 aprilie 2008
Sursa: Le Temps