Academia de Studii Economice a achiziționat un imobil pentru 6.800.000 euro. Va ocupa întregul semicerc al Pieței Romane

ASE

Sursa: Dreamstime

Academia de Studii Economice a achiziționat un imobil pentru 6.800.000 euro, se arată într-un comunicat al instituției, acolo unde se mai arată că sursa de finanțare a fost din venituri proprii.

Academia de Studii Economice a achiziționat un imobil pentru 6.800.000 euro. Va ocupa întregul semicerc al Pieței Romane

Academia de Studii Economice (ASE) din Capitală a anunțat finalizarea demersului de achiziționare a clădirii situate în Piața Romană numărul 8, cunoscută sub numele de Casa Sabba Ștefănescu. Această clădire a fost construită în anul 1903 după planurile arhitectului Oscar Maugsch și este în stil art nouveau.

„Campusul celei mai bune universităţi economice din ţară va ocupa, astfel, întregul semicerc din cunoscuta Piaţa Romană, dominată arhitectural de superbul Palat al ASE, în continuarea căruia se află „Casa Nanu-Muscel” (a cărei restaurare completă se apropie de final, iar noua clădire de spaţii de învăţământ se află într-o etapă avansată a lucrărilor de construire) şi „Casa Sabba Ştefănescu”, proaspăt intrată în patrimoniul universităţii noastre”, se arată într-un comunicat de presă a Academiei de Studii Economice (ASE).

În comunicatul de presă se mai arată că achiziţionarea noului imobil permite concentrarea structurilor administrative ale instituţiei în jurul Palatului Academiei de Studii Economice (ASE), contribuind, astfel, la asigurarea eficienţei, eficacităţii proceselor administrative ale universităţii.

De asemenea, valoarea tranzacției a fost de 6.800.000 euro, sursa de finanţare fiind asigurată din venituri proprii, prin deblocări de solduri, realizate de către Ministerul Educaţiei.

Academia de Studii Economice (ASE), singura universitate din România care se află în top 600 la nivel mondial

În urmă cu ceva timp, Academia de Studii Economice (ASE) a trimis un alt comunicat de presă prin care anunța că instituția se află în top 600 la nivel mondial, fiind singura ce acest fel din România. Ea ocupa locul 48.

În România, Academia de Studii Economice (ASE) se situează pentru a patra oară consecutiv pe locul 1.

Clasamentul a fost realizat de revista britanică Times Higher Education și se concentrează pe excelența cercetării la nivel mondial, evaluând universități după 13 indicatori de performanță care se grupează în activitatea de predare, activitatea de cercetare, transferul de cunoștințe către mediul socioeconomic și perspectiva internațională.

Nu în ultimul rând, Times Higher Education World University Ranking 2023 prevede 1799 de universităţi din 104 ţări. Așa cum era de așteptat, clasamentul începe cu prestigioasele University of Oxford, Harvard University, University of Cambridge şi Stanford University.