Cele 614 tone s-au strâns de-a lungul anilor la BNR, înainte de ’89, în condițiile în care statul deținea monopolul operațiunilor cu metale prețioase.
Statul era reprezentat de Banca Națională, care potrivit legii cumpăra tot argintul din producția internă, îl analiza și-l marca.
Industria românească nu reușea să folosească decât o infimă parte din argintul produs în țară. Grosul producției interne umplea depozitele BNR.
De ce nu era exportat argintul?
Un timp, România a vândut în străinătate mari cantități de argint. Apoi, exportul a fost stopat din cauza unei întâmplări nefericite.
Institutul condus de Elena Ceaușescu a făcut o serie de experiențe, folosind izotopi radioactivi într-o încercare de a restrânge pierderile tehnologice la extracția de argint. Radiațiile erau slabe.
Dar în lingourile de argint realizate prin această metodă s-au adunat concentrații mari de substanță radioactivă. Specialiștii institutului n-au sesizat pericolul.
Lingourile rezultate din aceste experiențe au circulat pe piața internațională, unde s-a descoperit că sunt contaminate. În consecință, în anii ’80, argintul românesc și-a pierdut statutul de liberă circulație pe plan internațional.
Producția internă, însă, a depășit acest moment. Ani la rând, fiindcă nu mai putea fi exportat, argintul s-a adunat în stocuri la BNR.
După 1989
Desigur, Banca Națională a acumulat argint neinfestat, pentru că experiențele amintite au fost făcute doar în cadrul unei teme de cercetare, care a avut o durată limitată.
Niciodată argintul contaminat cu izotopi radioactivi nu a mai fost folosit în consum.
După ’89, ca urmare a demersurilor făcute de Banca Națională, argintul românesc și-a redobândit statutul de liberă circulație.
A devenit astfel posibil ca Banca Națională să iasă pe piața internațională, pentru a schimba argintul pe aur. După ce, însă, argintul românesc a fost verificat cu minuțiozitate de experți internaționali, care au constatat că nu era radioactiv.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric
