Raportul întocmit de Accenture a constatat că aproape o treime (31%) dintre reclamanţi nu s-au arătat mulţumiţi de experienţele lor cu privire la soluţionarea cererilor de despăgubire pentru asigurările auto şi de locuinţă din ultimii doi ani. Din acest procent, şase din zece (60%) s-au confruntat cu probleme legate de timpul de soluţionare, iar 45% au avut probleme legate de procesul de încheiere.
În acelaşi timp, 30% dintre reclamanţii nemulţumiţi au declarat că au schimbat asigurătorul în ultimii doi ani, în timp ce alţi 47% intenţionează să facă acest lucru.
Companiile vor acorda prioritate alternativelor de digitalizare a serviciilor
În general, clienții care au declarat că nu sunt pe deplin mulţumiţi ar putea reprezenta până la 34 de miliarde de dolari în prime anuale, sau până la 170 de miliarde de dolari în următorii cinci ani, notează cercetarea de specialitate.
Potrivit sursei citate, 79% dintre directorii de despăgubiri intervievaţi sunt de părere că automatizarea, Inteligenţa Artificială (AI) şi analiza datelor bazată pe învăţarea automată pot aduce rezultate pe întregul lanţ valoric al despăgubirilor – de la semnalarea despăgubirilor frauduloase, la evaluarea daunelor şi estimarea pierderilor, rezervarea, ajustarea, optimizarea procesării şi subrogarea.
Cu toate acestea, doar puţin peste o treime (35%) dintre respondenţi afirmă că organizaţiile lor sunt avansate în utilizarea acestor tehnologii. Pe de altă parte, 65% dintre companiile de asigurări intenţionează să investească 10 milioane de dolari sau mai mult în aceste tehnologii în următorii trei ani, acordând prioritate pe digitalizarea serviciilor, și anume pe aplicaţii bazate pe inteligenţa artificială şi tehnologiilor de automatizare, potrivit directorilor de daune intervievaţi.
În prezent, asigurătorii se confruntă cu sisteme îmbătrânite și procese ineficente de furnizarea serviciilor
Datele Accenture arată că firmele de asigurare ar putea reduce costurile operaţionale de asigurare prin adoptarea tehnologiilor de inteligenţă artificială, realizând câştiguri de eficienţă de până la 160 de miliarde de dolari până în 2027.
„Întrucât în prezent asigurătorii se confruntă cu sisteme îmbătrânite şi procese ineficiente, cercetarea a constatat că până la 40% din timpul lor este petrecut în activităţi secundare şi administrative – o pierdere anuală de eficienţă cuprinsă între 17 şi 32 de miliarde de dolari. Mai mult de jumătate (60%) dintre asigurătorii chestionaţi consideră că ar putea fi aduse îmbunătăţiri calităţii proceselor şi instrumentelor organizaţiilor lor”, se menţionează în raport.
Accenture a realizat o cercetare pentru a calcula volumul anual al primelor şi procentul de persoane care fac o cerere de despăgubire anual
Pentru a ajunge la valoarea de 170 de miliarde de dolari a primelor la risc, Accenture a folosit datele unui sondaj realizat pe baza a 6.700 de solicitanţi de despăgubiri, analizând piaţa globală a asigurărilor auto personale şi de proprietate pentru a calcula volumul anual al primelor şi procentul de persoane care fac o cerere de despăgubire anual.
Raportul „Why AI in Insurance Claims and Underwriting?” are la bază sondaje efectuate în rândul a peste 6.700 de asiguraţi din 25 de ţări, peste 120 de directori de asigurări din 12 ţări şi a mai mult de 900 de companii de asigurări cu sediul în SUA. Accenture este o companie globală de servicii profesionale, cu un portofoliu de clienţi în 120 de ţări.