Asociația pentru promovarea drepturilor minorităților sexuale din România forțează în aceste zile organizarea marșului său anual pe străzile Capitalei prin încălcarea normelor legale în vigoare. Deși numărul de participanți nu ar trebui să depășească 500 de persoane, reprezentanții ACCEPT au cerut ultimativ Primăriei Capitalei să i se aprobe participarea a cel puțin 10 mii de persoane.
Asociația pentru promovarea drepturilor minorităților sexuale din România forțează în aceste zile organizarea marșului său anual pe străzile Capitalei prin încălcarea normelor legale în vigoare. Deși au fost atenționați că, potrivit ultimei decizii a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, organizarea de proteste și mitinguri nu trebuie să depășească un număr de 500 de persoane, reprezentanții ACCEPT au cerut ultimativ Primăriei Capitalei să i se aprobe participarea a cel puțin 10 mii de persoane.
În acest sens, ACCEPT a încercat să disimuleze participarea unui număr atât de mare la propriul eveniment prin solicitarea de a li se accepta ca ”Marșul Bucharest Pride” să fie organizat concomitent cu proiectul ”Străzi deschise”, care are loc la fiecare sfârșit de săptămână și care le oferă bucureștenilor posibilitatea de a se plimba pe carosabilul străzilor centrale din Capitală.
O astfel de participare ar duce la o aglomerare în exces pe traseul solicitat de ACCEPT (respectiv, pe Calea Victoriei din Capitală) și ar pune în pericol sănătatea publică, având în vedere normele de distanțare în vigoare. Lucru, de altfel, semnalat de reprezentanții Comisiei de avizare a adunărilor publice de la nivelul Primăriei Capitalei.
ACCEPT forțează Primăria Capitalei să încalce legea
A doua ilegalitate forțată de ACCEPT privește încălcarea Legii nr. 60 din 1991, privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice. Potrivit acestei Legi, primăriile sunt obligate să asigure caracterul pașnic al adunărilor publice pe care le aprobă. În acest sens, organele locale de poliție și Jandarmerie sunt chemate să asigure protecția participanților la o adunare publică. Aceste reguli, de bază, sunt valabile pentru orice adunare publică din România.
În această ordine de idei, Primăria Capitalei a atenționat reprezentanții ACCEPT că, în condițiile în care traseul solicitat de Asociație se suprapune cu cel din ”Străzi deschise”, organizarea evenimentului ar conduce la o densitate mare de persoane pe Calea Victoriei și ar pune în pericol siguranța participanților (având în vedere faptul că Poliția și Jandarmeria nu ar putea decela și gestiona eventualele tensiuni care ar putea apărea între promotorii Marșului și persoanele care se plimbă pe străzile Capitalei).
Pentru a elimina un astfel de risc și pentru a putea respecta Legea, Comisia de avizare a adunărilor publice a Primăriei Capitalei, din care mai fac parte reprezentanți ai Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Brigăzii Rutiere, Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, STB și ASSMB, le-a propus celor de la ACCEPT ca evenimentul lor să fie organizat fie în aceeași locație (respectiv pe Calea Victoriei) dar într-o altă zi, fie în aceeași zi dar într-o altă locație (respectiv pe șoseaua Kiseleff sau bulevardul Magheru).
Ambele propuneri au fost refuzate, însă, de organizatorii Marșului comunității gay sub pretextul că cele două artere din București nu oferă suficientă vizibilitate evenimentului. Asta deși reprezentanții Comisiei au încercat să le explice că pe cele două bulevarde din Capitală sunt organizate, în condiții de siguranță, cele mai importante și prestigioase evenimente publice, inclusiv parada militară de 1 decembrie.
Mai mult, reprezentanții ACCEPT nu doar că au refuzat soluțiile propuse de Comisie, dar au încercat să inducă în eroare opinia publică din România și din străinătate, acuzând răul tratament al minorităților sexuale din țara noastră. În acest sens, reprezentanții ACCEPT au organizat un protest în fața Primăriei Capitalei, acuzând PMB că nu dorește să aprobe parada gay, mesajul fiind transmis și către ambasadele statelor UE din țara noastră. Efectul acestui demers a fost unul previzibil – imaginea României a fost pusă între paranteze. În acest caz, de o acuzație fără temei din partea organizației care promovează drepturile minorităților sexuale.