Obligatoriu în România. Deputații europeni au aprobat crearea unui Spațiu european de date medicale. Și țara noastră se va alinia noilor reguli. Mai exact, se vor uni toate aceste date personale de sănătate şi vor putea fi accesate de oriunde. Acestea vor fi disponibile pentru tratament și cercetare medicală.
Parlamentul European a aprobat: pacienții și cadrele medicale vor avea posibilitatea să acceseze dosarele medicale și din alte state membre ale Uniunii Europene, nu doar din țara lor de reședință. Cu consimțământul pacientului, datele vor fi disponibile pentru tratament și cercetare medicală.
Proiectul va fi implementat abia peste doi ani. El a înregistrat un progres semnificativ în ceea ce privește accesul la dosarele medicale în toate țările membre ale Uniunii Europene.
Parlamentul European a adoptat spațiul european al datelor medicale
Parlamentul European a aprobat un regulament UE care va facilita crearea unui „spațiu european al datelor medicale”.
Acest nou instrument va facilita accesul pacienților și profesioniștilor din domeniul sănătății la informațiile necesare. Se va putea face acest lucru chiar și în alt stat membru decât cel în care își au reședința.
Prin intermediul său, va fi mai ușor să obținem rapoarte privind starea de sănătate a pacientului vizitat. Se vor vedea prescripțiile electronice ale acestuia. În plus, se vor putea accesa imagini medicale și rezultate de laborator.
Regulamentul intră în vigoare după doi ani
Această inițiativă va reduce birocrația pentru cetățenii europeni care călătoresc între statele membre. Toate acestea vor fi posibile prin intermediul platformei MyHealth@EU. Ea a fost concepută special pentru a facilita accesul la datele de sănătate într-un singur loc.
Decizia adoptată de Parlamentul European trebuie să primească aprobarea Consiliului European. În cazul în care este confirmată, după publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, regulamentul ar urma să intre în vigoare după doi ani. Utilizarea primară și secundară a datelor va fi permisă într-un interval cuprins între patru și șase ani. Acest lucru se stabilește în funcție de categoria de utilizare.
Utilizarea datelor pentru tratament este cunoscută sub numele de „utilizare primară”. Ea va facilita procesele cruciale. Dosarul european al pacientului va fi de un real ajutor pentru cercetare, practică clinică și alte domenii („utilizare secundară”).
Cum vor fi folosite informațiile pacientului
Informațiile pacientului vor fi accesibile sub formă anonimizată sau pseudonimizată, dacă acesta optează pentru acest lucru. Această partajare va contribui la dezvoltarea tratamentelor bazate pe date medicale. ea va folosi și la elaborarea de statistici și politici de sănătate, având în vedere informațiile referitoare la cheltuielile medicale conținute în dosare.
Utilizarea datelor medicale în scopuri comerciale nu va fi permisă. Aici e vorba de publicitate, evaluarea propunerilor de asigurare sau deciziile luate pe piața muncii pe baza stării de sănătate a cetățenilor. Cetățenii vor avea posibilitatea să se opună consultării și utilizării datelor lor de către profesioniști sau cercetători. Ei vor fi informați de fiecare dată când dosarul lor este accesat.
Regulamentul UE privind dosarul medical unic reprezintă o etapă importantă în tranziția digitală realizată de instituțiile europene. Uniunea Europeană ajunsese deja la un acord cu Organizația Mondială a Sănătății privind crearea unei „rețele globale de instituții de sănătate”. Ea e cunoscută sub numele de „green pass global”.