Acces gratuit la piscină pe timp de caniculă în Croația
Acces gratuit la piscină pe timp de caniculă în Croația! În Zagreb, mercurul din termometre a urcat până la 35 de grade Celsius, un nivel neobișnuit pentru verile din Croația.
Motiv pentru care autoritățile locale au decis ca, timp de trei zile, accesul la cele cinci bazine din oraș să fie gratuit.
Numai în weekend, cinci mii de persoane au ajuns la piscinele publice din Zagreb. În acest final de săptămână, numărul vizitatorilor s-ar putea dubla.
„Aș fi venit la piscină oricum, dar măsura asta îmi place. Pe caniculă, oamenii simt nevoia să se răcorească. Îmi place că au venit mulți copii”, a precizat un localnic.
„Pentru pensionari, accesul la piscină costă un euro jumătate. Ne permitem, dar, chiar și așa, ne bucurăm de această decizie”, a spus alt om pentru ProTV.
Amendă între 25.000 de lei – 80.000 de lei, dacă folosești prea multă apă potabilă
În România, însă, oamenii nu pot folosi o cantitate prea mare de apă potabilă în perioadele caniculare.
Lucian Croitoru de la Compania de Apă Șomeș ne-a reamintit că există două prevederi legale care descurajează și sancționează consumul. Totuși, prevederile legale nu sunt foarte clare, astfel că nu știe să se fi emis amenzi pe baza lor, până acum.
„Apa potabilă este destinată consumului menajer, băut, spălat, vase. Orice altceva ar trebui considerat consum nerațional, inclusiv să dai apă potabilă la ferme de animale, la sere, grădini , peluze, piscine (dacă nu ești o firmă care ai obținut aviz pt activitate de ștrand).
Consumul cel mai mare la noi este noaptea. Când trece soarele, oamenii încep să ude. E greu să-i prinzi seara sau noaptea”, a explicat el într-un interviu.
Din punctul lui de vedere, cea mai eficientă soluție ar fi să existe un cadru legal care să permită operatorilor de apă să instituie tarife progresive când este caniculă.
„Adică ai depășit, știu eu, cu 5 metri cubi de apă pe om pe lună plătești dublu sau triplu sau de 10 ori. Adică dacă-ți umpli piscina să și plătești.
Numai așa funcționează, dacă trebuie să plătești. Din păcate, tot ansamblul de măsuri de conștientizare nu prea funcționează.”, a explicat el.