Acces neîngrădit al persoanelor cu dizabilităţi însoţite de câini ghid
Proiectul USR a trecut de Senat. Acesta li se adresează persoanelor cu dizabilităţi însoţite de câini ghid. Dacă inițiativa va fi aprobată și de Camera Deputaților, persoanele cu dizabilităţi vor avea dreptul de a fi însoțite în toate locurile publice de ghizii patrupezi, în mod neîngrădit. Inclusiv în instituţii, magazine, transport în comun sau taxi.
Proiectul a fost adoptat în unanimitate de către Senat. Totodată, el le va scuti pe persoanele cu dizabilităţi de taxe sau tarife suplimentare pentru câinele ghid însoțitor.
Senatoarea USR Silvia Dinică a prezentat pe larg, în cadrul dezbaterilor, nevoia reală pentru acest tip de lege.
„Pentru persoanele cu dizabilităţi, măsurile care să le încurajeze mobilitatea sporită nu sunt un moft. Sunt o necesitate. De aceea am venit cu acest proiect de lege care aduce mai multe beneficii. În primul rând, câinii ghizi vor fi trataţi ca ajutoare necesare pentru deplasare, nu ca simple animale de companie, sunt animale antrenate special care trebuie să le fie alături stăpânilor tot timpul.
Dacă în multe ţări din Europa, acest concept ţine de banalitate, noi mai avem paşi de făcut pentru a deschide noi porţi românilor cu dizabilităţi”, a declarat Silvia Dinică, senatoare USR.
Persoanele cu handicap vor putea circula gratuit cu mijloacele de transport interurban
Același proiect legislativ prevede și gratuitatea pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat în ceea ce privește transportul interurban.
În același timp, persoanele cu handicap grav ar putea primi bonuri de carburant sau bonuri valorice pentru alimentarea mijloacelor de transport electrice. Prin noul proiect legislativ ele pot solicita și decontarea carburantului pentru autoturismul lor, precum și decontarea costurilor serviciilor de transport în regim de taxi.
Suma maximă acordată anual pentru deplasare este de 1.500 de lei pentru persoanele cu handicap grav și 750 de lei pentru persoanele cu handicap accentuat.
Deputata USR Oana Ţoiu oferă mai multe informații despre această inițiativă.
„Domnul Vasile, nevăzător, a venit vara asta din diaspora în concediu acasă cu căţeluşa sa utilitară de care avea nevoie ca să se poată deplasa şi s-a trezit că ea este oprită la uşă. Alex, un tânăr în scaun rulant, a investit banii lui de salariu ca să îşi adapteze maşina la dizabilitatea sa să poată conduce spre muncă şi în vacanţe.
El era unul din doar cei 5% de adulţi cu dizabilităţi grave încadrat în muncă. Acestea nu sunt excepţii, ci piedici cu care se întâlnesc mii de persoane cu dizabilităţi care vor să ducă vieţi depline”, a declarat deputata USR Oana Ţoiu.
Proiectul anunță și scutirea de plata tarifului de omologare RAR pentru autovehiculele special modificate pentru a facilita utilizarea de către persoanele cu handicap.
Această inițiativă legislativă a trecut de Senat. Ea va fi supusă dezbaterii și votului final în Camera Deputaților, care are rol de for decizional în acest caz.