Accessorize, unul dintre cei mai mari retaileri de accesorii de damă la nivel mondial, se aşteaptă la o creştere cu 50% a vânzărilor în acest an pe fondul planului agresiv de extindere pe care îl urmează. În acest an compania a deschis trei unităţi, cel mai nou fiind magazinul din Iulius Mall Timişoara, inaugurat vineri. „Anual, magazinele Accessorize înregistrează aproximativ 1.000.000 de vizitatori. Pentru 2010, ţintim o creştere de 50% faţă de vânzările realizate î
Accessorize, unul dintre cei mai mari retaileri de accesorii de damă la nivel mondial, se aşteaptă la o creştere cu 50% a vânzărilor în acest an pe fondul planului agresiv de extindere pe care îl urmează. În acest an compania a deschis trei unităţi, cel mai nou fiind magazinul din Iulius Mall Timişoara, inaugurat vineri.
„Anual, magazinele Accessorize înregistrează aproximativ 1.000.000 de vizitatori. Pentru 2010, ţintim o creştere de 50% faţă de vânzările realizate în anul precedent. Aceasta va fi datorată, în primul rând, extinderii reţelei, o contribuţie esenţială fiind reprezentată şi de designul magazinelor Accessorize”, a declarat Hakan Gün, Bussines Unit Manager.
Lansarea primul magazin Accessorize din Timişoara a ridicat numărul unităţilor la 14 în întreaga ţară.
Pe lânga cele 8 magazine din Bucureşti, retailerul mai deţine cinci reprezentanţe în alte patru oraşe, respectiv două în Cluj şi câte unul în Iaşi, Constanţa şi Braşov. Accessorize a intrat pe piaţa românească în anul 2007, deschizând cinci magazine în primul an de activitate.