În cursul zilei de marți, 30 mai, ministrul Muncii, Marius Budăi, a vorbit despre facilitarea accesului ucrainenilor pe piața muncii din România. Acesta spune că acest lucru se poate face printr-o legislație temporară.
În cadrul Forumului „Reconstrucția Ucrainei”, organizat de Camera de Comerț Bilaterală România-Ucraina cu sprijinul Ambasadei Ucrainei la București, ministrul Muncii, Marius Budăi, a sugerat că ar putea fi implementată o legislație temporară pentru a facilita accesul cetățenilor ucraineni pe piața muncii din România.
„Cred că, dacă vorbim de reconstrucţia Ucrainei, şi într-un parteneriat cu România, poate fi un exemplu a uşura accesul oricăror cetăţeni care vin din Ucraina să lucreze, printr-o legislaţie temporară. Adică, dacă vrem să facem ceva cu paşi repezi şi să fim şi eficienţi, atunci trebuie să uşurăm accesul pe piaţa muncii, să nu mai trebuiască să stăm cu acele documente care în condiţii normale sunt sau nu Ok sau le putem îmbunătăţi, putem discuta”, a subliniat ministrul Muncii.
Românii i-au primit cu căldură pe ucraineni
El a descris modul în care comunitatea românească locală i-a primit cu căldură și ospitalitate pe refugiații ucraineni.
„Când a început războiul, eu, ca locuitor al judeţului Botoşani, graniţă cu Ucraina, dar şi cu Republica Moldova, la noi acolo a fost mai complicat ca aici, la Bucureşti, s-a simţit o teamă şi o groază. (…) Vreau să vă spun că am văzut atunci ceea ce noi, românii, ştim să facem poate cel mai bine şi facem din suflet. Şi am văzut cum cetăţenii români de rând (…) din judeţul Botoşani, care n-au o situaţie materială foarte bună, în modestia lor, au venit în vamă cu oalele pline cu mâncare. Aşa au fost întâmpinaţi cetăţenii ucraineni care fugeau din calea războiului”, a povestit ministrul.
Modificări legislative în ceea ce privește condițiile de muncă ale ucrainenilor în România
În acest context, Marius Budăi a subliniat că a introdus modificări la legislația privind condițiile de muncă ale cetățenilor ucraineni în România.
„Dacă vorbim de dreptul de a munci, imediat după ce a început războiul, în calitate de ministru, am schimbat o lege. (…) Şi am modificat condiţiile de lucru ale cetăţenilor ucraineni în România. Noi, în 2018, am lucrat la acea lege, unde am îmbunătăţit accesul cetăţilor ucraineni, moldoveni care nu aveau cetăţenie română, dar tot ceea ce înseamnă ţările din jurul României care nu sunt parte a Uniunii Europene – Serbia, Ucraina, Moldova – să poată lucra până la 9 luni consecutiv pe teritoriul României. Când a început războiul, am dat o ordonanţă de urgenţă şi am explicat premierului şi coaliţiei ce doresc să fac, şi anume cetăţenii ucraineni care au venit în România au avut şi au dreptul să lucreze permanent fără niciun fel de probleme, cu menţiunea că acolo unde nu aveau documente la ei care să reflecte calificarea, pentru o declaraţie pentru răspundere şi printr-o probă de lucru, se putea şi se pot şi acum angaja”, a explicat ministrul.