Tragedia care a îndoliat Republica Moldova. Șoferul în vârstă de 22 de ani, implicat în accidentul tragic de la Codreanca, raionul Strășeni, care a provocat moartea a cinci persoane și rănirea altor șase, este investigat în două dosare penale.
Un șofer de 22 de ani prins băut la volan, cu permisul ridicat, a provocat tragedia de la Codreanca
Într-unul dintre aceste dosare penale, se analizează încălcarea normelor de circulație care a dus la tragedia de la Codreanca, conform articolului 264 alineatul (5) din Codul penal.
Legea prevede pentru această infracțiune o pedeapsă de 6 până la 10 ani de închisoare și anularea dreptului de a conduce. Informația a fost confirmată de Procuratura Generală.
Procurorii din Strășeni au solicitat aplicarea măsurii preventive de arestare pentru o perioadă de 30 de zile în cazul acestuia.
„Conducătorul mijlocului de transport, care este învinuit de comiterea infracțiunii, se afla la volanul automobilului fără a deține permis de conducere, care fost ridicat provizoriu la 15 iulie 2024, urmare a demersului procurorilor de la Oficiul Botanica al Procuraturii mun. Chișinău.
Făptuitorul momentan este cercetat și într-o altă cauză penală, intentată la 03 iulie 2024, de către organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Botanica, pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate cu grad avansat, faptă care a avut loc la 29 iunie, curent, pe o stradă din sectorul Botanica al capitalei”, anunță oamenii legii.
Procurorii subliniază că inculpatul are antecedente penale, fiind anterior condamnat pentru furt în 2022 și jaf în 2023.
Tragedia din 10 august a avut loc în jurul orei 9:20, în apropiere de Codreanca
În urma unei coliziuni violente între un Opel și un Mitsubishi, ambele vehicule au luat foc.
În accident au decedat o adolescentă de 17 ani și o femeie de 56 de ani, aflate în Mitsubishi, precum și șoferul Opelului și două femei de 32 și 54 de ani, care se aflau în aceeași mașină.
Doar șoferul Mitsubishi-ului și cinci copii au supraviețuit și au fost transportați la spital.
Șoferul Mitsubishi-ului este suspectat că ar fi provocat accidentul, efectuând o depășire pe contrasens și circulând cu viteză excesivă dinspre Capitală.
Pe 12 august, Poliția a anunțat că tânărul rămâne internat la spitalul din Strășeni și este supravegheat de forțele de ordine, fiind reținut pentru 72 de ore.
Trei dintre cei cinci copii internați la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău sunt în secția de reanimare cu fracturi multiple, iar ceilalți doi sunt în secția ortopedie.