Este tragedia momentului în România. O familie nu a avut nicio şansă în urma unui accident rutier tragic. Ambele persoane, soţi şi soţie, au decedat.
Tragedie pe şosea
Un accident de circulaţie s-a transformat într-o tragedie. Totul s-a întâmplat în urmă pe pe DN2A, în localitatea Misleanu, în urma coliziunii dintre o autoutilitară şi un autoturism, traficul rutier fiind blocat în zonă, informează Agerpres.
„În această dimineaţă, în jurul orei 7.15, pe DN 2A – E 60, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu decesul a două persoane.
Din verificările efectuate a reieşit că evenimentul rutier s-a produs ca urmare a coliziunii dintre o autoutilitară şi un autoturism, în urma impactului rezultând decesul celor două persoane. Se efectuează cercetarea la faţa locului. Traficul în zonă este blocat”, se arată într-un comunicat remis de IPJ Ialomiţa.
Salvatorii nu au putut evita tragedia
La locul accidentului a intervenit Garda de intervenţie Slobozia cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, iar în sprijin au venit şi două echipaje ale SAJ Ialomiţa – substaţia Slobozia.
„În urma accidentului au rezultat trei victime, două declarate decedate de echipajele SAJ, iar a treia victimă este conştientă şi evaluată de SAJ la locul intervenţiei. Decedaţii sunt soţ şi soţie, în vârstă de aproximativ 45 de ani. Şoferul autoutilitarei, un bărbat în vârstă de 34 ani, a fost transportat la spital cu o ambulanţă SAJ”, potrivit ISU Ialomiţa.