O tragedie fără precedent s-a produs în cursul zilei de marți. Potrivit presei maghiare, cinci persoane și-au pierdut viața într-un accident rutier. Agenția de presă MT scrie că în accident au fost implicate un microbuz românesc şi alte câteva vehicule pe autostrada M1 din Ungaria.
Mai exact, sursa citată precizează că în total petru mașini s-au ciocnit marţi pe autostrada M1 în direcţia Győr, lângă localitatea Bábolna, iar cinci persoane au murit și mai multe persoane au fost rănite.
Purtătorul de cuvânt al direcţiei judeţene pentru situaţii de urgenţă, Mihály Sebestyén Varga, a oferit o serie de declarații în acest context. Într-un interviu caordat pentru MTI, el a dezvăluit că microbuzul românesc a lovit din spate un camion, iar de aici ar fi început totul.
Potrivit acestuia, cinci persoane au rămas blocate în microbuz, iar un bărbat a fost aruncat din vehicul, în urma impactului. O reacție în acest sens a venit și din partea Inspectoratului de Poliţie al judeţului Komárom-Esztergom.
Într-un comunicat, sursa citată precizează că patru vehicule s-au ciocnit. În unul dintre ele călătoreau cinci persoane, două femei și trei bărbați care au murit pe loc.
Cei cinci pasageri au murit pe loc
Pál Győrfi, purtătorul de cuvânt al Serviciului Naţional de Ambulanţă, a declarat ulterior agenţiei MTI că având în vedere gravitatea situației, au fost alertate ambulanţe şi un elicopter pentru a interveni la locul accidentului.
Numărul persoanelor rănite nu este încă cunoscut, însă sursa citată a precizat că un bărbat în jur de 50 de ani care a suferit o leziune la cap a fost transportat la spitalul din Győr, în prezent starea lui fiind stabilă.
Potrivit anunțului Inspectoratului de Poliţie al judeţului Komárom-Esztergom, postat pe site-ul poliţiei ungare, drumul unde s-a produs accidentul fără precedent a fost închis.
Amintim faptul că o altă tragedie teribilă s-a produs duminică spre luni în România, mai exact în comuna Ripiceni. Este vorba despre un accident rutier în urma căruia trei tineri şi-au pierdut viaţa. Aceștia aveau vârsta cuprinsă între 21, 22 şi 24 de ani.
Din fericire, al patrulea pasager a reușit să scape cu viață, iar autoritățile au transportat victima la timp la cel mai apropiat spital. Potrivit informațiilor transmise de autorități, mașina, în care se aflau tinerii, s-a răsturnat pe un câmp, într-un lan de porumb în zona comunei Ripiceni, județul Botoșani.