Exalton se apropie de final, iar în competiție au rămas cei mai buni faimoși și războinici. Până acum, cele mai bune procentaje le-au obținut Ana Otvos și Alin Andronic, însă din păcate ambii au suferit accidentări.
Dacă războinicul a rămas încă în competiție și va încerca să reintre în joc, ei bine colega lui a avut mult ghinion. Ea s-a accidentat grav în timpul jocului de protecție. S-a lovit la umăr și a fost dusă la spital cu ambulanța. Diagnosticul a fost unul necruțător: umărul foarte inflamat, la un pas să se rupă.
Durerile insuportanile au obligat-o pe Ana să renunțe la Exalton și să părăsească tabăra finaliștilor în lacrimi. Mulți o vedeau pe aceasta câștigătoarea concursului, la fel ca și pe Alin Andronic. Și colega ei Beatrice Olaru se accidentase la genunchi cu o zi în urmă, dar din fericire aceasta s-a recuperat și a putut reintra în luptă.
Acum ea a devenit una dintre principalele favorite la marele premiu, în valoare de 100.000 de euro. Andronic era și el cotat cu mari șanse, dar în condițiile sale de sănătate, rămânerea în concurs pentru mai mult timp rămâne incertă.
Cei de la Kanal D nu sunt deloc fericiți cu toate aceste accidentări, mai ales că audiența începuse să crească. În aceste condiții nu vor mai putea prelungi prea mult emisiunea pentru că riscă să rămână fără protagoniști.