Accident cumplit în Ungaria. Un microbuz înmatriculat în România a părăsit carosabilul ieşind de pe autostradă şi s-a răsturnat în şanţ. Vehiculul se deplasa în direcţia Szeged şi tracta o remorcă.

A avut loc un accident cumplit în Ungaria

Atât microbuzul, cât şi vehiculul tractat s-au răsturnat, conform MTI. Vehiculul transporta şapte pasageri. József Hangai, purtător de cuvânt al Serviciului regional de salvare, a oferit mai multe explicații.

Acesta a declarat că în urma accidentului două persoane se află în stare critică. Una a fost rănită grav. Alte două persoane au fost rănite uşor.

La faţa locului au fost solicitate mai multe ambulanţe. Totodată, au sosit şi elicopterele de salvare din Budaörs şi Szentes.

Persoanele rănite au fost transportate la spital. Alte două persoane, după ce au fost examinate, au putut rămâne la faţa locului, a explicat József Hangai.

Tronsonul afectat al autostrăzii M5 a fost închis complet, timp de două ore, din cauza accidentului. Traficul a fost deviat.

Un eveniment similar a avut loc în Bulgaria

Amintim că un eveniment similar a avut loc în Bulgaria. S-a întâmplat în a doua zi a anului, la Ruse, Bulgaria. Au fost implicate un autocar românesc și un camion. Zece persoane au fost rănite, dintre care șase femei și patru bărbați.

Toate cele zece victime au fost aduse la Secția de Urgență a spitalului Kanev din Ruse, Bulgaria. Printre acestea se numără doi români și opt greci. Șoferul autocarului este printre cei răniți. Cei afectați au vârste cuprinse între 18 și 63 de ani.

Una dintre victime, o femeie în vârstă de 62 de ani, prezintă răni la cap și se află în stare gravă. Ea urmează să suporte o intervenție chirurgicală. Medicii susțin că viața ei nu este în pericol.

Celelalte nouă persoane au suferit diverse răni și tăieturi, iar doi dintre ei au refuzat să fie internați în spital. Accidentul s-a produs în jurul orei 12:20.

Potrivit radioului național din Bulgaria (BNR), accidentul a avut loc pe șoseaua Ruse-Byala din zona Borovo. Autocarul, care transporta turiști, a intrat în coliziune cu un camion turc, a informat BNR.

Serviciile de urgență au primit înștiințarea accidentului. Au trimis la fața locului echipaje de poliție, pompieri și echipe de salvare. Accidentul a fost localizat între satul Volovo și orașul Borovo.