Accident cutremurător la Vama Nădlac. Un microbuz cu 17 persoane a intrat in coliziune cu un tir parcat pe banda de urgență. S-a întâmplat pe autostrada A1, la ieșire spre Ungaria. În acest moment, o persoană este decedată și mai multe sunt în stare gravă sau rănite. Intervenția a durat până la ora 06:09, până când a fost dezactivat planul roșu de intervenție. ISU Arad a vebit cu ultimele date despre starea victimelor.
Alertă totară la frontieră. La Vama Nădlac s-a produs o adevărată tragedie. Un număr de 17 persoane aflate într-un microbuz au fost implicat într-un accident rutier pe A1. Totul s-a, întâmplat chiar înainte de Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II.
În acest moment, ultimele informații indică că sunt mai mulți răniți, iar o persoană a murit, informează ISU Arad. Mai exact, din informațiile primite de la UPU Arad, 13 persoane sunt rănite ușor, o persoană în stare critică și două au fost rănite grav (leziuni interne și fractură la gleznă). Astfel până în acest moment sunt 13 persoane rănite ușor, 3 persoane rănite grav și una decedată.
În accident a fost implicat un microbuz de transport persoane, cu 17 persoane (cu tot cu șofer), toate de naționalitate ucraineană. În urma impactului a decedat o persoană, pasager in microbuz, unei persoane de sex feminin fiindu-i efectuate manevre de resuscitare.
În vehicul mai era un minor de 8 ani, acesta fiind transportat la spital împreună cu ceilalți pasageri, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Traficul a fost blocat o perioadă, dar apoi s-a reluat pe banda 2.
În microbuz se aflau 17 persoane din care 16 ucraineni şi un cetăţean moldovean. Microbuzul are număr de Cehia, iar pasagerii sunt ucrainieni.
”Apelul a fost făcut la ora 03:39. La ora 03:40 a fost declanșat planul roșu de intervenție din cauza numărului mare de victime, în microbuz fiind 17 persoane. Au fost alocate 10 echipaje SMURD ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, două echipaje de descarcerare, două echipaje a serviciului de Ambulanță.
La fața locului au fost găsite 17 victime, dintre care una încarcerată, decedată, o altă victimă, femeie, în stop cardiorespirator, resuscitată la fața locului și preluată în viață de serviciul de Terapie Intensivă Mobilă, alte trei victime de cod galben cu răni destul de grave, celelalte victime cu diferite traumatisme, dar care nu le puneau viața în pericol.