Accident teribil lângă București cu două TIR-uri. Alertă pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, o persoană a murit

Un accident teribil a avut loc miercuri dimineața pe Autostrada A1, București - Pitești. Două TIR-uri au fost implicate, iar din impact o persoană a murit. Cum s-a întâmplat tragedia.

Două camioane de mare tonaj au fost implicate miercuri dimineața într-un accident rutier produs pe autostrada Bucureşti – Piteşti. În urma impactului, o persoană a murit, iar o parte din încărcătura din unul dintre camioane a ajuns pe carosabil, blocând traficul din zonă.

Accident șocant pe Autostrada A1, București – Pitești

Potrivit informațiilor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu, accidentul a avut loc la kilometrul 21 al autostrăzii, pe sensul de mers către Bucureşti.

„Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, una dintre acestea fiind inconştientă. Este vorba despre un pasager care se afla într-unul dintre camioane. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 30 de ani, a fost preluat de echipajele SAJ şi SMURD care au început manevrele de resuscitare. Din nefericire, a fost declarat decesul bărbatului”, transmite ISU Giurgiu, conform News.ro.

O persoană a murit, alta este rănită

A doua persoană implicată în accident – şoferul unuia dintre TIR-uri – este rănită, primind îngrijiri la faţa locului de la paramedicii SMURD.

Mai mult, bucăţi din caroseria celor două camioane, dar şi o paret din încărcătura unuia dinte ele au ajuns pe şosea.
Pompierii au acţionat pentru înlăturarea elementelor de caroserie de pe partea carosabilă, astfel încât circulaţia să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.

Traficul este restricționat în zonă

Traficul este restricționat în zona respectivă, după ce marfa transportată de cele două camioane s-a împrăștiat pe carosabil, reluarea circulație făcându-se în maxim 45 de minute.

”Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, circulația este restricționată(banda unu) pe autostrada A1 București – Pitești, pe sensul către capitală, la kilometrul 21+100 de metri, în zona localității Bolintin Vale, jud. Giurgiu, din cauza unui accident în care au fost implicate două autovehicule”, menționează Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române.

Persoana care a decedat avea 30 de ani și se afla într-unul dintre TIR-uri.