Accident tragic în România. Un motociclist cunoscut a murit la doar 33 de ani
Chiar dacă motociclistul a fost găsit de echipajul de pe ambulanță conștient și cooperant, starea lui s-a agravat ulterior și a murit din cauza rănilor. Totodată, primele informații arată că Cristian Predoi a pierdut controlul într-o curbă, pe carosabilul umed, intrând astfel într-o mașină, înainte de a fi proiectat într-un gard.
De asemenea, tragicul accident s-a produs în jurul orei 15:00. La volanul mașinii în care a intrat motociclistul se afla o femeie de 26 de ani. Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost unul negativ.
A postat o fotografie cu câteva ore înainte de accident
Cristian Predoi, în vârstă de 33 de ani, era din Otopeni. Acesta se afla într-o cursă cu motorul prin țară și a postat o fotografie pe contul de Facebook cu câteva ore înainte de accident. La momentul respectiv, acesta scris că va posta imagini din aventurile sale. O altă postare a sa amintea de o călătorie spectaculoasă cu motocicleta sa BMW R18 în Alpi.
În urma accidentului, numeroase mesaje de condoleanțe au fost postate pe pagina lui de socializare. „Asfalt uscat spre cer prietene. Lași în urma ta un mare gol. Îți vom revedea clipurile pe youtube și ne vom aminti de tine, om bun!”, a scris o persoană.
Amintim că Cristian Predoi era mare iubitor de motoare cât și creatorul site-ului pemotoare.ro și patron al unei firme de profil. Mai mult, acesta a apărut de nenumărate ori la mai multe posturi de televiziune.
Sursă foto: Dreamstime