Bilanț tragic în urma unui accident care a avut loc la metroul suspendat din Ciudad de México. Sunt cel puţin 15 morţi şi zeci de răniţi. Un tren de metrou al liniei suspendate 12 din Ciudad de México s-a prăbuşit luni noapte între staţiile Olivos şi Tezonco după surparea unei pasarele. Autorităţile au anunţat pentru moment că accidentul s-a soldat cu cel puţin 19 morţi şi 70 de răniţi, informează El Pais.
Şefa guvernului regional, Claudia Sheinbaum, a anunţat că se deplasează la locul accodentului, iar pasagerii sunt salvaţi de pompieri. Răniţii au fost duşi la două spitale din zonă.
Mai mult de 5,5 milioane de persoane folosesc zilnic metroul din capitala mexicană.
Structura s-a prăbuşit peste vehiculele care circulau pe bulevardul Tláhuac, una dintre arterele principale din sud-estul oraşului.
La faţa locului se află echipe ale serviciilor de urgenţă şi personal al Protección Civil. În mod evident, circulaţia pe această linie a fost oprită şi autorităţile au făcut apel la populaţie să evite zona.
Linia de metrou, motiv de mândrie pentru locuitori
Linia 12 fusese pusă în funcţiune în 2012 şi era un motiv de mândrie pentru locuitorii oraşului, investiţia ridicându-se la aproape două milioane de dolari.
Totuşi, doi ani mai târziu, a fost suspendată în 11 din cele 20 de staţii, din cauza unor probleme de funcţionare, existând pericolul de prăbuşire.
Acum, structura s-a prăbuşit peste vehiculele care circulau pe bulevardul Tláhuac, una dintre arterele principale din sud-estul capitalei. Din ultimele date,
la faţa locului se află echipe ale serviciilor de urgenţă şi personal al Protección Civil. În mod evident, circulaţia pe această linie a fost oprită şi autorităţile au făcut apel la populaţie să evite zona.
n luna martie a anului trecut, ciocnirea a două trenuri ale metroului din Ciudad de México a dus la decesul unei persoane şi la mai mult de 40 de răniţi.
Linia 12, cu o inves12tiţie de 1.800 de milioane de dolari, a fost inagurată în octombrie 2012
Sursa foto: Dreamstime