Accidentare gravă la Roland Garros! Totul s-a întâmplat chiar în timpul meciului cu marele său rival, jucătorul de tenis Rafael Nadal. Imaginile sunt incredibile.
Jucătorul de tenis Rafael Nadal s-a calificat în finala turneului de Grand Slam de la Roland Garros, după ce germanul Alexander Zverev a abandonat din cauza unei accidentări la gleznă, în momentul în care Nadal conducea cu 7-6 (8), 6-6 (0).
În acest moment Rafael Nadal este favorit la câștigarea celui de-al 22-lea titlul suprem într-un turneu major.
Zverev a început mult mai bine și a făcut break chiar în primul game, ducând avantajul până la 2-4, când Nadal a revenit și a egalat 4-4. La 5-4, Nadal a a avut 3 mingi de break și de set, contracarate de german.
În tiebreak, germanul a jucat din nou mai bine și și-a procurat 4 mingi de set, la 2-6. Nadal nu a cedat însă și a rezistat incredibil, trimițând înapoi fiecare minge și determinându-l pe Zverev să facă greșeli incredibile.
La 6-6 în tiebreak, spaniolul a avut la rândul lui încă 3 mingi de set, valorificând-o pe ultima.
Setul secund a avut un debut straniu, cu 8 break-uri în primele 9 game-uri. Zverv a fost primul care și-a valorificat serva și a condus apoi cu 2-4, dar în cele din urmă s-a ajuns din nou la tiebreak.
Accidentare gravă la Roland Garros
Din păcate, la chiar prima minge, pe serviciul germanului, Zverev a suferit o accidentare gravă la glezna dreaptă, piciorul său blocându-se pe zgura umedă.
Este posibil ca jucătorul de tenis să fii suferit o entorsă. După accidentare, el a fost scos din teren în scaun cu rotile. După o pauză de câteva minute, Zverev a revenit în arenă în cârje, anunțând că e nevoit să abandoneze.
Astfel, Rafael Nadal s-a calificat în cea de a 14 finală la Roland Garros, spaniolul câștigându-le pe toate celelalte 13.
În actul final el îl va înfrunta pe câștigătorul partidei dintre croatul Marin Cilic și norvegianul Casper Rud.