Căutările în urma tragicului accident feroviar din Grecia s-ar putea încheia. Cel puţin 57 de persoane au fost ucise după ce trenul de pasageri care ducea la Salonic s-a ciocnit cu un tren de marfă care venea în afara oraşului Tempe.
Autoritățile au anunțat că operaţiunea de localizare a pasagerilor dispăruţi va fi probabil încheiată.
„Macaralele au mutat [primele] două vagoane… facilitând căutarea”, a declarat purtătorul de cuvânt al pompierilor, Vassilis Vathrakoyiannis, adăugând: ”Se estimează că operaţiunea va fi în curând finalizată.”
Potrivit oficialilor, 56 de persoane au rămas nedescoperite în zilele care au trecut de la accident. Trenul de mare viteză transporta peste 350 de pasageri când a explodat în flăcări înainte de a fi aruncat de pe şine într-un defileu la mai mult de 320 km nord de Atena.
Cu ajutorul rudelor care au oferit probe de ADN, au fost identificate 54 de victime. Autoritățile au spus că forţa coliziunii a fost de așa natură încât procesul durează mai mult decât se aştepta. La temperaturi care au depăşit 1.300C, cei care călătoreau în cele trei vagoane care au fost cele mai afectate, în partea din faţă a trenului, au fost aproape sigur carbonizaîi, supravieţuind doar un tânăr care de atunci a fost supus mai multor intervenţii chirurgicale.
Victimele, aproape toţi studenţi, au fost identificate prin elemente distinctive, cum ar fi tatuajele şi cerceii.
Potrivit ordinului dat de Ministerul Sănătăţii, cadavrele vor fi predate rudelor în sicrie sigilate, „din motive psihologice”. Într-o ţară în care familiile îşi iau adesea rămas bun de la cei decedaţi, sicriele fiind menţinute deschise, decizia ministerială a fost controversată şi a amplificat sentimentul de suferinţă colectivă.
Populația este revoltată
În această săptămână, protestatarii furioşi s-au adunat în faţa sediului companiei puternic păzite din capitala Greciei. Vineri, au făcut-o din nou, strigând „Ucigaşi”, cuvânt pe care manifestanţii l-au scris cu spray în roşu pe ferestrele clădirii de birouri.
Au urmat ciocniri în Piaţa Syntagma, piaţa centrală a capitalei elene, între tinerii care aruncau pietre şi poliţia care trăgea cu gaze lacrimogene. Scene similare au avut loc şi la Salonic.
Lucrătorii feroviari au prelungit protestul faţă de standardele de siguranţă – şi, în general, de starea precară a căilor ferate greceşti, începând cu absenţa unei semnalizări adecvate – iar studenţii au demonstrat la nivel naţional, jurând că vor fi „vocea morţilor” şi cerând dreptate. În Atena, mii de oameni au ieşit în stradă scandând „Profiturile lor, morţii noştri”.
Hellenic Train s-a numărat printre o serie de utilităţi publice privatizate în perioada de apogeu a crizei datoriilor ţării. În 2016 a fost achiziţionată de grupul feroviar de stat italian Ferrovie dello Stato (FS) Italiane.
Compania a inaugurat anul trecut noul său serviciu de trenuri de pasageri electrificate de mare viteză între Atena şi Salonic, afirmând pe site-ul său web că, la viteze de până la 250 km/h, trenurile ar putea transporta pasageri între cele două oraşe în mai puţin de patru ore. Trenul Intercity implicat în accidentulş de marţi circula pe acea rută înainte de a se ciocni cu peste 100 de km/h cu trenul de marfă care se apropia, care transporta marfă de la Salonic la Larissa.