Un comitet ştiinţific al ONU a dorit să afle care este situaţia în prezent în urma accidentului nuclear de la Fukushima, din luna martie 2011. Concluziile acestui raport au fost publicate marţi, la Viena.
Pe 11 martie se împlinesc zece ani de la explozia de la Fukushima, ce a speriat serios Japonia şi lumea întreagă. Problema radiaţiilor ce mai pot persista în zonă în urma acestui accident rămâne una de actualitate. Care sunt datele celui mai recent studiu pe această temă.
Raport de ultimă oră de la Comitetul ştiinţific al ONU privind consecinţele emisiilor radioactive
Potrivit unui comitet de cercetători al ONU, emisiile radioactive după accidentul de la centrala nucleară japoneză nu au produs efecte negative asupra sănătăţii. Concluziile acestui raport au fost publicate marţi, la Viena, transmit agenţiile AFP, dpa şi EFE.
Raportul anterior fusese publicat în anul 2013. De atunci, “nu a fost documentat niciun efect nociv asupra sănătăţii în rândul locuitorilor din Fukushima care poate fi atribuit direct expunerii la radiaţii”, a declarat Gillian Hirth, preşedintele Comitetului ştiinţific al ONU privind consecinţele emisiilor radioactive (UNSCEAR).
Radiaţiile nucleare produse în urma accidentului nu au crescut riscul de cancere peste limita normală, conform raportului publicat înaintea împlinirii a zece ani de la catastrofă.
Raportul UNSCEAR publicat marţi confirmă în mare măsură principalele constatări ale raportului anterior din 2013. Potrivit unui comunicat ONU, acesta oferă “o evaluare îmbunătăţită şi mai solidă a nivelurilor şi efectelor radiaţiilor emise după accident”.
Legătura dintre numărul de cancere tiroidiene depistate şi tehnicile de screening
Comitetul consideră că o creştere bruscă a numărului de cancere tiroidiene la copiii expuşi este legată de îmbunătăţirea tehnicilor de screening care au relevat “prevalenţa anomaliilor care nu au fost detectate anterior”. În alte zone şi ţări fără o expunere la emisii radioactive mari, o mai bună monitorizare a condus, de asemenea, la o creştere a numărului de cancere tiroidiene depistate, mai afirmă UNSCEAR.
Explozia de la Fukushima din martie 2011 a condus la eliberarea unor emisii radioactive semnificative în aer, apă şi sol în regiunea centralei nucleare, situate la 220 km nord-est de capitala Tokyo. Totul s-a produs în urma unui seism cu magnitudinea 9 şi a unui tsunami.
Aproximativ o sută de mii de persoane au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele şi circa 19.000 de persoane au fost ucise în catastrofa naturală.
Accidentul de la Fukushima este cel mai grav accident nuclear după cel de la Cernobîl (Ucraina) din 1986, când s-a observat o creştere a numărului de cancere tiroidiene.