Guvernul se pregătește să reducă taxele, dar nu se poate spune că își schimbă în vreun fel filosofia fiscală. În loc să-și organizeze sistemul de impuneri în așa fel încât să le poată administra fără prea mare efort, cheltuiește o cantitate apreciabilă de resurse pentru ca inspectorii să „descindă“ din mașinile inscripționate cu ANAF Antifraudă în marile centre comerciale. Și acesta e, de fapt, cel mai bun argument că oamenii abilitați cu colectarea impozitelor par a fi mai mult angajați ai instituțiilor „de forță“ decât economiști. O modificarea a filosofiei ar trebui să plece de la realitatea că diversele domenii economice utilizează diferit activele. Unele folosesc mai mult forța de muncă, altele utilajele. A le uniformiza fiscal e ca și cum s-ar porni de la premisa că toată lumea vinde benzină și trebuie să colecteze accize pentru stat. De asemenea, în vreme ce ramurile care folosesc mașini și echipamente beneficiază de deductibilități, cele ce utilizează oameni, care mai au obiceiul să și gândească, nu prea se bucură de așa ceva.
Și nu doar filosofia fiscală ar trebui modificată, ci întreg managementul guvernamental. Pe termen lung, în lipsa investițiilor străine, trebuie utilizate fondurile europene. Executivul e necesar să-și protejeze lichiditatea și să o aloce doar în proiecte cu rezultate rapide, cu viteză mare de circulație a banilor. Sectoarele care întrunesc, în principal, acest criteriu se găsesc în sfera serviciilor. Dar aici intervine o problemă. Serviciile au nevoie de personal calificat și observăm cum POSDRU se răzbună fiindcă ne-am bătut joc de bani europeni pentru educație. Calificarea personalului nu s-a îmbunătățit pe seama respectivelor fonduri. Iar când banii pentru educație se evaporă, e necesar să se creeze într-un fel germenii pentru a crește productivitatea și a reporni secvența economică, în așa fel încât companiile românești, în ansamblu, să treacă de la pierdere la profit. Motiv pentru care îi contrazic pe cei ce resping ideea de relaxare fiscală. De regulă, aceștia își poticnesc gândirea în niște „necesități“ pe termen lung. Chiar dacă, repet, pentru astfel de proiecte trebuie alocate doar fonduri comunitare. Bugetul nostru are nevoie să se concentreze pe stimulente pe termen scurt, pe baza canalizării forței de muncă în servicii. Ceea ce înseamnă că-i necesar să se rezolveze rapid chestiunea deficitului educațional.
Și, pentru că tot discutăm de educația precară a forței de muncă din România, e bine să conștientizăm că aici s-a ajuns din cauza faptului că deficitul ciclic, ce putea să fie folosit pentru a-i califica pe lucrători, a fost „mâncat“ de deficitul structural. Cu alte cuvinte, ne-am îndatorat ca să finanțăm un deficit care a alimentat corupția și furtul. Iar în paralel, cu titlul de soluții de a scoate țara din criză, s-au emis numai teorii nefuncționale, care nu ne ajută prea mult în prezent să repornim economia.