Comuna Budeşti este la cinci kilometri de Râmnicu Vâlcea şi la ani lumină de oraşul reşedinţă de judeţ. A reuşit în doi ani să devină cea mai mare zonă industrială din Vâlcea. 80 de hectare de teren au fost transformate în spaţii pentru birouri, fabrici şi sedii de firme. În cele peste 100 de societăţi comerciale din parcul industrial lucrează peste 3.000 de oameni.

În comuna Budeşti nu există şomeri şi nici asistaţi social. Primăria nu are de plătit. Doar încasează. Peste două milioane de lei pe an de la firmele din zona industrială. Banii sunt investiţi în modernizarea comunei.

Autorităţile locale vor însă şi mai mulţi investitori, aşa că s-au gândit la un aeroport. În locul păşunilor de acum va fi construită o pistă de 600 de metri lungime pentru avioane uşoare şi elicoptere.

”În primul rând ne va ajuta pe elicopterele SMURD. Şi sigur, va fi pentru avioane, cu siguranţă private, de mici dimensiuni. Considerăm că este o facilitate bună pentru judeţul Vâlcea.”, a declarat Ion Blădulescu, primarul comunei Budești.

Oamenii de afaceri din zonă sunt încântaţi de idee, chiar dacă până acum nu a fost schiţat nici planul aeroportului.

Gheorghe Vasile, administratorul unei firme de transport persoane: De la Vâlcea la Bucureşti, de exemplu, facem 4 ore. (Reporter: Şi cu avionul, elicopterul, în cât timp aţi reuşi?) Cred că 45 de minute.

Proiectul aeroportului Budeşti va fi gata în februarie anul viitor şi tot atunci vor şti autorităţile cât costă. Aerogara din comună va fi construită doar cu fonduri locale, scrie Digi24.ro.