Îndrăgitul actor Will Smith și-a atins limita. Acesta a declarat că a luat o pauză de doi ani de la actorie, conform Press Association.

Actorul american în vârstă de 50 de ani a spus că a luat această decizie pentru a-şi dezvolta capacităţile personale. Will Smith va putea fi totuși văzut într-o producție cinematografică numită „Alladin”, în rolul Duhului. Filmul va apărea în cinematografe la sfârșitul lunii mai.

„Am simţit că am atins limita a ceea aş putea avea şi a ceea ce aş putea fi şi face în viaţă”, a spus actorul. ”Viaţa mea a ajuns la ceea ce mintea, educaţia şi inteligenţa emoţională pot face faţă aşa că am simţit că trebuia să mă retrag o clipă şi să mă dezvolt, iar acum am idei noi şi credinţe noi şi aştept cu nerăbdare să creez noi experienţe”, a adăugat Smith.

Robin Williams a interpretat în trecut rolul Duhului, iar Will Smith a recunoscut că a fost îndrumat de fiul său Jaden, în vârstă de 20 de ani, pentru a ajunge să joace în acest rol.

„Când un film se bazează, în mod real şi profund, pe idei apropiate sufletului meu acest lucru este întotdeauna de ajutor. Conceptele din jurul lui Aladdin, personaj care devine bărbat, conceptele din jurul Duhului, de a oferi şi de a ajuta, acestea sunt idei pe care sunt încântat şi mândru să le promovez în jurul lumii”, a subliniat Smith.

Will Smith a mai spus printre altele că îi face plăcere să promoveze un film despre care consideră că merită să fie vizionat.

„Este aşa de frumos să fac acest lucru cu un film bun. M-am aflat în faţa multora dintre voi cu filme mai puţin spectaculoase”, a mărturisit el.