China va devansa SUA pentru a deveni cea mai mare piaţă pentru grupul informatic american Apple, a declarat directorul general Tim Cook într-un interviu acordat agenţiei Xinhua.
"China este în prezent a doua noastră piaţă. Sunt ferm convins că va deveni prima noastră piaţă", a declarat Tim Cook cu prilejul celei de-a doua sa vizite în China în mai puţin de un an.
Separat, Tim Cook a declarat pentru portalul de informaţii Sina.com că grupul american intenţionează să deschidă peste 25 de magazine Apple Store în China, faţă de 11 în prezent în China continentală şi Hong Kong împreună.
Directorul Apple nu a confirmat informaţiile din presa americană potrivit cărora grupul lucrează la o versiune mai ieftină a telefonului iPhone pentru pieţele emergente, printre care se numără şi China, subliniind că toate produsele Apple sunt perfecte pentru piaţa chineză. ‘Cred sincer că oamenii din toate ţările şi culturile vor cel mai bun produs. Acesta este ceea ce încercăm noi să facem’, a spus Tim Cook.
Referindu-se la disputele pe tema condiţiilor de muncă apărute la o serie de furnizori chinezi ai Apple, Tim Cook a spus că grupul american impune norme foarte stricte furnizorilor săi, iar ‘dacă aceştia nu le respectă, nu vom mai face afaceri cu ei’.
Apple are 80.000 de angajaţi la nivel global şi în anul fiscal 2012 a înregistrat un profit net de 41 miliarde de dolari.
Sursa: Agerpres