"Am convenit că vom încerca să atingem obiectivul ambiţios de a ne alătura zonei euro în 2015", a declarat vineri premierul lituanian, Algirdas Butkevicius, după o întâlnire avută cu ministrul de finanţe, Rimantas Sadzius, şi cu guvernatorul Băncii centrale, Vitas Vasiliauskas.
Premierul Butkevicius a subliniat că guvernul lituanian va menţine disciplina fiscală, iar instituţiile publice vor evita majorarea preţurilor reglementate în ideea de a aduce creşterea preţurilor în linie cu limita din Uniunea Europeană. Butkevicius a spus că inflaţia este singurul criteriu pe care Lituania nu îl îndeplineşte încă pentru a putea adera la euro.
O aderare la zona unică în 2015 ar face din Lituania ultima din cele trei mici state baltice care va trece la euro. Estonia a aderat la zona euro încă din 2011, iar Letonia se pregăteşte să se alăture zonei unice în 2014.
Lituania a ratat obiectivul fixat anterior de a adera la zona euro în 2007 deoarece inflaţia a fost cu 0,1 puncte procentuale mai mare decât nivelul permis în UE.
Sursa: Agerpres