Ultimul bilanț oferit de către Grupul de Comunicare Strategică arată că suntem pe o traiectorie riscantă cu privire la situația coronavirus în România.
În acest context, profesorul Alexandru Rafila a vorbit la Digi 24 despre numărul mare de cazuri înregistrat azi. Acesta a subliniat că nu putem asista la blocarea sistemului de sănătate. În cazul în care numărul persoanelor de la ATI ajunge la 3.000, sistemul medical din România se va bloca din cauză că nu sunt atâtea paturi.
„Azi începem cu 4, peste 4000. Dacă o să avem în jur de 4000-4500 o să avem o nouă creștere la ATI. Lucrurile astea trebuie oprite. Nu putem asista la blocarea sistemului de sănătate. Se ajunge la victime. Nu putem să așteptăm să vedem 3000 de pacienți la ATI. Nu avem aceste paturi. Nu trebuie să așteptăm ca lucrurile să se întâmple.
O să trebuiască să vedem care sunt sursele cazurilor noi. Discutăm de transmitere comunitară, dar există activități care generează acele cazuri. Acele activități trebuie oprite. Trebuie să vedem. Nu-s importante calculele INSP sau altă instituție. Trendul crescător continuă de ceva vreme.”, spune Alexandru Rafila.
Cea mai sensibilă zonă
Expertul a subliniat că cea mai sensibilă zonă, în acest moment, este zona transportului public și a celui în comun.
”Zona cea mai sensibilă acum e zona transportului public și a celui în comun. Nu reușește să se coreleze cu un program de trei ore, pus de toți angajatorii. Parcul de transport să fie la capacitate maximă în acel interval de trei ore.”, a spus acesta la Digi 24.
Măsurile restrictive ar putea reveni
Alexandru Rafila a spus că măsurile restrictive ar putea reveni, însă nu dorește să le aducă în discuție, subliniind că trebuie să se ia soluții pentru zonele din țară unde transmiterea coronavirusului este majoră.
”Măsurile restrictive ar putea fi luate, dar încă nu vreau să le aduc în discuție. Nu sunt implicat în niciun fel în discuțiile legate de măsurile care se iau, dar zonele din țară unde avem o transmitere majoră trebuie gândite soluții. Vă zic din punct de vedere al unui medic care lucrează la Matei Balj în Capitală, dar nu mai facem față la pacienți.”, a mai spus reprezentantul României la OMS.
Sistemul de sănătate încă stă în picioare
Rafila a menționat că lucrurile sunt parțial sub control și că sistemul de sănătate încă poate răspunde la solicitări. Totuși, acesta a venit și cu o veste proastă și a declarat că nu se mai poate face față identificării achetelor în societate.
”Lucrurile sunt parțial sub control, încă sistemul de sănătate poate răspunde la solicitări. Nu se mai poate face față identificării anchetelor în societate. Românii ar avea nevoie de un mic ghid: cum să mă izolez, cum să-mi dau seama și alte mici detalii. Dacă vin cu informații contradictorii ajungem la situații precum azi”, a spus Alexandru Rafila la Digi24.
Sursa foto: INQUAM Photos / Alexandru Prepelita