Revolut, platforma financiară londoneză, raportează o creștere importantă a veniturilor în 2018, mai mare cu 354% decât cea înregistrată în 2017. Informațiile sunt cuprinse în raportul financiar aferent anului 2018, care se încheie pe 31 decembrie 2018.
Veniturile au crescut până la 58,2 milioane de lire în 2018, de la 12,8 milioane de lire în 2017, iar creșterea a fost generată de dezvoltarea continuă a ofertei de produse, a bazei de clienți, precum și a activității utilizatorilor Revolut.
Principalele costuri directe ale companiei sunt în continuare schemele de carduri, costurile de acquiring și cele corespunzătoare achiziției de noi utilizatori. Costurile asociate vânzărilor au crescut cu 247%, îmbunătățind marja de profit brut a companiei, creșterea fiind mai mică decât cea înregistrată de venituri. Pierderile nete ale anului s-au ridicat la 32,8 milioane de lire, dar costurile au fost eficientizate în ansamblu datorită creșterii substanțiale a bazei de clienți și a volumului tranzacțiilor.
Creșterea veniturilor în 2019 este prevăzută a fi de trei ori mai mare față de 2018. Aceasta este generată de creșterea numărului de utilizatori, noi lansări de produse, optimizarea produselor existente și extinderea pe noi piețe. Peste 800.000 de noi utilizatori și-au creat conturi în august și septembrie 2019, ceea ce confirmă popularitatea ridicată de care se bucură compania.
Marja brută (1) pentru semestrul al doilea din 2019 este estimată la 40-50%, de la mai puțin de 10% în aceeași perioadă a anului 2018. Marja brută de profit a companiei a crescut exponențial pe măsură ce afacerea s-a dezvoltat la scară. Acest lucru pune bazele solide pentru creșterea viitoare și profitabilitate, fapt subliniat și de includerea Revolut în topul Sunday Times Tech Track 100, pe prima poziție, drept compania privată britanică de tehnologie cu cea mai rapidă creștere (2).
„Finalul anului 2018 pare să fi fost cu foarte mult timp în urmă, însă aceste cifre reprezintă o etapă importantă în creșterea noastră sustenabilă. Saltul semnificativ în materie de venituri și număr de utilizatori noi de la începutul lui 2019 demonstrează că scopul cu care am creat compania continuă să fie unul actual: răspundem unor nevoi neadresate, acelea de a rezolva problemele de care ne lovim atât de mulți dintre noi atunci când vine vorba de gestionarea banilor. Suntem foarte mândri de rezultatele obținute până acum și este minunat să vedem că atât de mulți utilizatori folosesc Revolut pentru nevoile lor bancare zilnice.
2019 se anunță a fi un nou an de creștere exponențială, dar munca noastră este abia la început și ne propunem să ajungem la toți cei care au nevoie de noi. Acest lucru înseamnă să ne menținem planurile ambițioase de creștere și extindere internațională, care acum sunt alimentate și de îmbunătățiri substanțiale în ceea ce privește profitabilitatea, dar și de numirile în funcții cheie pe care le-am făcut între timp.” a declarat Nik Storonsky, CEO-ul Revolut.
Un pas mai aproape de adoptarea în masă pentru o gamă diversă de nevoi bancare
La ora actuală, Revolut are peste 7 milioane de utilizatori în Europa, iar peste 800.000 de noi utilizatori au început să folosească serviciul în fiecare dintre lunile august și septembrie 2019. Compania înregistrează în acest moment o medie de 3,7 milioane de utilizatori activi lunar și o medie zilnică de 1,1 milioane de utilizatori activi. Volumul total al tranzacțiilor de la lansarea Revolut în 2015 depășește 85 de miliarde de dolari.
În ultimul an Revolut a dezvoltat și lansat o gamă largă de servicii pentru numărul din ce în ce mai mare de clienți, devenind mai mult decât un produs de călătorie și schimburi valutare. În plus, numărul utilizatorilor care au optat pentru abonamente plătite (Premium și Metal) a crescut cu 550% din ianuarie 2018, datorită funcționalităților suplimentare oferite.
Lansarea serviciului de tranzacționare de acțiuni a revoluționat piața bursieră tradițională, oferind utilizatorilor Revolut acces fără comisioane la piața bursieră, cu un număr nelimitat de tranzacții pentru abonații Metal. Folosing pușculițele digitale Vaults, peste1,7 milioane de utilizatori au economisit sume importante de bani atât individual, cât și împreună cu apropiații. De la lansarea sa în urmă cu mai puțin o lună, Donații, funcționalitatea caritabilă a Revolut, a facilitat strângerea a peste 440.000 de euro prin donații pentru WWF, Salvați Copiii, ILGA Europe și Alianța Pădurii Tropicale. Toate acestea în timp ce membrii Premium și Metal beneficiază de servicii dedicate de concierge, acces în lounge-urile din aeroporturi, asigurare internațională de călătorie și asigurare de dispozitive electronice.
O revoluție a serviciilor financiare la scară globală
Creșterea rapidă înregistrată de Revolut dovedește faptul că există o mare nevoie de servicii financiare mai bune, în întreaga lume. După lansarea în variantă beta în Australia în luna iunie, Revolut pregătește o lansare etapizată a serviciului în SUA, Canada și Singapore în lunile care urmează. Peste 230.000 de persoane se află pe listele de așteptare în întreaga lume lume, dintre care mai bine de 120.000 în Statele Unite.
Creștere susținută de o conducere solidă a afacerii
Dezvoltarea unor proceduri robuste de guvernare a fost o prioritate pentru Revolut încă de la lansare, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor clienților.
Numărul total al angajaților depășește 1400, iar compania a anunțat recent investiții în deschiderea unui hub de tehnologie în Berlin, a unui nou birou în Cracovia și a unui hub suplimentare pentru servicii clienți și conformitate în Porto.
O serie de numiri la nivel executiv a avut loc în ultimele luni pentru a întări echipa de management a companiei. Printre persoanele care s-au alăturat echipei se numără Richard Davies, Chief Operating Officer, ex-HSBC și OakNorth; David MacLean, de la Metro Bank, se va alătura companiei în poziția de Chief Financial Officer; Philip Doyle, care a condus departamentul de Financial Crime al ClearBank, va fi noul Director de Risc Financiar; Stefan Wille, fost Vicepreședinte Finanțe al N26, este CFO Adjunct; Wolfgang Bardorf, care a condus departamentul de modele de lichiditate globală al Deutsche Bank, va veni în companie pe poziția de trezorier. Revolut a desemnat echipe de conducere și în Irlanda și Lituania.
Revolut a efectuat noi numiri și în Board în 2019, printre care se numără, Bruce Wallace, fost COO al Silicon Valley Bank Global, și Caroline Britton, ex-partener Deloitte. Noi numiri sunt în prezent în așteptarea aprobării instituțiilor de reglementare.
Pe lângă angajări în roluri esențiale, Revolut a implementat o gamă largă de îmbunătățiri de guvernare ca parte din cadrul general de management al riscului.. Printre acestea se numără un Comitet Board de Risc și Conformitate, un Comitet Board de Audit și un Comitet de Risc Executiv. Noi ajustări și îmbunătățiri de guvernare sunt planificate până la sfârșitul anului 2019 pentru a răspunde dimensiunilor din ce în ce mai mare ale companiei..
„Pe lângă extindere, focusul nostru anul următor va fi pe dezvoltarea echipei și a structurilor de guvernare necesare pentru a susține creșterea accelerată a companiei”, a declarat Nik Storonsky cu privire la anul viitor.