Multe persoane încearcă să se lase de fumat însă puține reușesc asta. Este greu să renunți la acest obicei sau să găseaști o motivație destul de mare ca să te lași de fumat. Ei bine, dacă încerci să renunți la țigări trebuie să știi că o companie producătoare de țigarete îi plăteşte pe fumători să renunţe la acest viciu.
Acest mare producător de țigări este finanțatorul unei companii de asigurări care îi incurajează pe fumători să se lase de fumat.
Philip Morris, prin compania Reviti va oferi bonusuri și reduceri lunare celor care renunță la țigări sau care încep să folosească țigări electronice, conform The Times.
De asemenea, este de menționat faptul că această companie de asigurări va da poliți de asigurare de viață de la 5 lire sterline pe lună. De asemenea, fumătorilor le va fi oferită o reducere medie de 2,5% pentru cei care trec la electronice, de 25% pentru cei care folosesc iQOS.
Dacă vă hotărâți să renunțați definitiv la fumat și reușiți asta pentru minim un an, primiți o reducere de 50%.
Phillip Morris este una dintre companiile din industria de țigarete care se implică în campaniile anti-fumat. Prin campania “An fără fumat”, gigantul îi încurajează pe nefumători să nu se apuce de acest viciu.
Mișcarea făcute de Philip Morris este pentru a-i îndrepta pe fumătorii clasici către consumul de țigări electronice sau de dispozitive care încălzesc tutunul cum este iQos.
România este printre țările din Europa cu cei mai mulți fumători, cu un număr de 5 milioane, clasându-se printre primele zece state din acest top.