Perspectiva asupra ratingului suveran al Chinei rămâne pozitivă, susţinută de estimările favorabile de creştere pe termen mediu şi a dinamicilor solide a datoriei guvernamentale, se arată într-n raport publicat joi de agenţia de evaluare financiară Moody’s Investors Service, transmite Reuters, citat de Agerpres.
Agenţia a confirmat la ‘Aa3’ ratingul atribuit obligaţiunilor guvernamentale chineze în valută şi monedă locală, dar a avertizat că autorităţile de la Beijing trebuie să menţină un control strâns asupra finanţelor guvernelor locale şi să facă mai multe reforme în sistemul financiar pentru a asigura o creştere economică stabilă şi rapidă pentru restul deceniului.
‘Creşterea economică rapidă, cuplată cu deficitul şi datoria scăzută a guvernului central au furnizat ample posibilităţi fiscale pentru gestionarea eventualelor riscuri în finanţele guvernelor locale sau în sistemul bancar’, se arată în raportul Moody’s.
Agenţia estimează că ritmul real de creştere al economiei chineze se va atenua între 7,5 şi 8,5% în 2012 şi 2013, de la un ritm de peste 10,3% în ultimul deceniu.
De asemenea Moody’s apreciază că expunerea financiară şi comercială a Chinei la problemele cu care se confruntă în continuare zona euro este de la moderat la scăzută.
China şi-a redus obiectivul de creştere economică fixat pentru acest an la 7,5%, a anunţat luna trecută premierul chinez Wen Jiabao, pe măsură ce autorităţile de la Beijing încearcă să reechilibreze cea de a doua mare economie a lumii.
Dacă China va înregistra cu adevărat o creştere de 7,5% va fi cel mai redus ritm de creştere înregistrat după 1990. Comparativ, în 2011 Produsul Intern Brut al Chinei a înregistrat o creştere de 9,2%, după un avans de 10,4% în 2010.
China a înregistrat trei decenii de creştere economică rapidă în principal graţie exporturilor, însă încetinirea economiei globale şi creşterea salariilor în interiorul Chinei ridică semne de întrebare cu privire la continuarea acestei tendinţe. Recent, preşedintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick, a declarat că strategia economică a Chinei este nesustenabilă şi a cerut oficialilor de la Beijing să adopte mai multe reforme pentru o economie de piaţă liberă.