Concret, este vorba despre indemnizația de șomaj. Propunerea legislativă adoptată de către Senat arată că valoarea indemnizației de șomaj ar putea ajunge la 100% din valoarea indicatorului social de referință (ISR) în vigoare la data stabilirii acestuia, pentru cei care au efectuat un stagiu de cotizare de cel puțin un an.
Pentru a putea intra în vigoare și românii să beneficieze de această majorare, proiectul legislativ trebuie să treacă de Camera Deputaților, să fie promulgată de către Klaus Iohannis pentru ca, mai apoi, să intre în Monitorul Oficial.
Cum arată legea în prezent
Acum, legea stabilește că valoarea indemnizației de șomaj pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de minimum un an este de 75% din valoarea ISR. Dacă valoarea ISR este de 500 de lei, ajutorul de șomaj este în valoare de 375 de lei.
Dacă propunerea legislativă ar ajunge să se aplice, iar valoarea ISR ar rămâne tot la pragul de 500 de lei, asta ar însemna că o persoană care a cotizat cel puțin un an la bugetul de stat va putea să obțină o indemnizație de șomaj de 500 de lei (deci cu 125 de lei mai mult).
Ce se arată în expunerea de motive
Propunerea legislativă vine pentru a susține românii într-o perioadă destul de grea, având în vedere că unii și-au pierdut locul de muncă din cauza pandemiei.
„Am formulat prezenta propunere legislativă prin care facilităm acordarea unui ajutor bănesc însemnat categoriei de cetățeni care se află în şomaj (…) Credem că şomerii trebuie susținuti, în special în această perioadă de criză, pentru că, în scurtă vreme, familiile lor se vor afla la limita subzistenței”, scrie în expunerea de motive.