Hidrogenul verde a fost considerat multă vreme „combustibilul viitorului” și alternativa care ar putea revoluționa sistemul nostru energetic. Din păcate, costul producerii lui, pentru decarbonizarea economiei globale, ar putea fi mult mai ridicat decât se spera inițial, relatează Euronews. O alternativă ar putea fi hidrogenul albastru, care nu ar fi atât de costisitor.
O nouă cercetare realizată de compania norvegiană de cercetare energetică Rystad Energy susține că, pentru ca proiectele de hidrogen verde să fie fezabile, ar trebui creată o nouă industrie de desalinizare a apei, notează euronews.ro.
Proiectele pe bază de hidrogen verde au început să ia amploare în întreaga lume, cu planuri de a genera 206 gigawați (GW) de energie pe bază de hidrogen până în anul 2040. Altfel spus, e suficientă putere pentru a fierbe aproximativ 100 de milioane de ibrice, dar pentru asta ar fi nevoie de o cantitate uriașă de apă purificată.
620 de milioane de mc de apă pentru a îndeplini obiectivele privind producția de hidrogen verde
Hidrogenul verde este produs prin utilizarea energiei regenerabile, pentru a separa atomii moleculelor de apă în hidrogen și oxigen. În consecință, ar fi nevoie de 620 de milioane de mc de apă pentru a îndeplini obiectivele privind producția de hidrogen verde până în 2040.
Această cantitate de apă va trebui să provină din oceane, prin urmare ar fi nevoie de un proiect de desalinizare în masă pentru a purifica această cantitate de apă sărată.
Desalinizarea este un proces care consumă energie și este foarte costisitor. Se estimează că procesul ar putea avea costuri între 0,60-2,73 euro pe metru cub de apă purificată, în funcție de locația și dimensiunea centralei electrice.
Costurile mari ale desalinizării reprezintă o mare preocupare pentru proiectele cu hidrogen verde
„Folosirea apei pentru a produce hidrogen curat va fi un factor-cheie pentru tranziția energetică, dar cele mai multe dintre proiectele de hidrogen verde vor fi localizate în regiuni cu stres hidric accentuat”, spune Minh Khoi Le, analist de energie regenerabilă la Rystad Energy.
Aducerea energiei în zonele planetei cu niveluri ridicate de stres hidric va fi crucială pentru decarbonizarea completă a economiei globale. Deci, costurile în creștere ale desalinizării reprezintă o mare preocupare pentru proiectele cu hidrogen verde.
Hidrogenul albastru ar putea fi soluția?
Dacă hidrogenul verde este prea costisitor, atunci sursa de energie a hidrogenului albastru ar putea fi o soluție. Hidrogenul albastru este extras din combustibili fosili și orice emisii de gaze cu efect de seră sunt captate și stocate în subteran. Deși nu este la fel de curat, producerea combustibilului în acest fel este mai ieftină.
Cercetări care încă nu au fost revizuite sugerează că hidrogenul albastru s-ar putea să nu fie la fel de dăunător pentru mediu cum s-a crezut inițial.
”Dacă emisiile de metan din aprovizionarea cu gaze naturale sunt scăzute și ratele de captare a CO2 ridicate, hidrogenul albastru este comparabil cu hidrogenul verde în ceea ce privește impactul asupra schimbărilor climatice”, spun cercetători din Marea Britanie, SUA, Canada, Elveția, Germania, Italia și Țările de Jos.