Având o rază de acţiune propusă de aproximativ 410 km, bombardierul putea atinge ţinte din țările baltice, aflate sub controlul URSS, potrivit site-ului 19fortyfive.
Suedezii au vrut un bombardier mai mic, care să poată fi pilotat de o singură persoană
În anii 50, Suedia părea că dorește să mențină o politică de neutralitate, dar a căutat să-și dezvolte un arsenal impresionant de echipamente militare produse pe plan intern. Între 1952-1957, statul scandinav a efectuat chiar un studiu de fezabilitate pentru a dezvolta un bombardier supersonic, cu modele de aripi delta, capabil să lovească Rusia cu arma nucleară.
Suedia nu făcea parte din NATO, dar dorea să fie pregătită pentru o invazie dinspre est
După cum scrie 19fortyfive, acest avion ar fi fost capabil să transporte o armă nucleară cu o greutate de până la 800 kg, lansată prin cădere liberă. Spre deosebire de bombardierele americane sau sovietice ale acelor ani, care trebuiau să zboare pe distanţe mari, suedezii au optat pentru un bombardier mai mic, care să poată fi pilotat de o singură persoană. Distanţa era considerată o problemă mai puţin importantă, având în vedere că, cel mai probabil, inamicul ar fi fost URSS. Deși Suedia nu făcea parte din NATO, dorea să fie pregătită pentru o invazie dinspre est.
Saab A-36 a fost proiectat să opereze și de pe aerodromuri dispersate, o componentă-cheie a doctrinei militare suedeze, deoarece exista posibilitatea ca, în caz de război, aeroporturile și bazele importante suedeze să fie lovite primele.
S-a ajuns la un compromis
Inginerii suedezi au stabilit că sarcina utilă ar putea fi transportată într-un compartiment intern pentru arme. În același timp, a fost abordată o altă problemă: rezistenţa la înaintare, care avea un impact asupra performanţelor aeronavei. S-a ajuns în cele din urmă la un compromis: transportarea armei în interior însemna că sarcina utilă ar fi fost limitată şi, în plus, spaţiul intern pentru combustibil, sistemele de avionică şi alte sisteme ar fi fost afectate.
Pe măsură ce proiectul a avansat, s-a decis să se utilizeze British Bristol Olympus – același tip de motor folosit la Avro Vulcan și la avionul Concorde SST. Aeronava urma să fie echipată și cu postcombustie și priză de aer.
Proiectul a fost abandonat în 1957
Viteza mare a bombardierului A-36 a devenit o preocupare majoră, întrucât corpul aeronavei experimenta o încălzire aerodinamică semnificativă, iar inginerii se temeau că o căldură prea mare ar putea să deterioreze armele nucleare.
A-36 trebuia să fie un bombardier cu un singur loc și ar fi putut transporta o singură armă nucleară lansată prin cădere liberă. Cu toate acestea, proiectul a fost abandonat în 1957, Suedia renunțând la programul de arme nucleare în anii 1960.
