Graţie tunelului, o călătorie cu trenul de la Zurich la Milano, de exemplu, va dura doar două ore şi jumătate faţă de cele peste patru ore necesare în prezent. Construcţia de 57 de kilometri, care permite circulaţia trenurilor de mare viteză, este realizată în anumite puncte la 2.280 de metri sub munţii Alpi.
Pe lângă recordurile pe care le bate, Gotthard Base Tunnel (GBT) facilitează legăturile comerciale dintre ţările nordice şi coasta Mării Adriatice, reducând astfel consumul de carburant şi, în consecinţă, noxele.
Conform constructorului, realizarea tunelului a necesitat excavarea a 31 de milioane tone de piatră, material suficient pentru cinci piramide egiptene. Odată cu deschiderea oficială, GBT a preluat titlul de „cel mai lung tunel din lume” de la megaconstrucţia niponă Seikan care are o lungime de „doar” 54 de kilometri. Marele tunel pe sub Marea Mânecii care leagă Franţa de Marea Britanie ocupă locul al treilea în acest clasament.