La prima vedere se remarcă modificările aplicate părții frontale care, grație linilor de contur mai bine evidențiate și gurilor de aer amplasate ceva mai jos, are un aer mai sportiv și mai puternic. Și partea din spate a fost modificată astfel încât modelul să pară mai lat, mai bine proporționat și mai stabil. Conform oficialilor BMW farurile cu tehnologie xenon sunt standard pe toate versiunile în timp ce blocurile optice adaptive cu LED apar în lista de opționale, alături de lămpile de ceață cu aceeași tehnologie.
Liniile de echipare disponibile poartă numele Luxury și Modern, iar pentru cei dornici de o personalizare și mai puternică, toate variantele pot fi comandate cu pachetul M Sport. În interior, funcționalitatea se află acum la cote chiar mai ridicate în timp ce aspectul premium este subliniat de noi ornamente cromate. Atât spațiul destinat pasagerilor cât și portbagajul au fost optimizate. Atfel, acum spațiul detinat bagajelor este cu 60 de litri mai mare ajungând la 500 l. BMW susține că posibilitățile de individualizare sunt „infinite”.
Gama de propulsoare a fost și ea adusă în pas cu vremurile, ba chiar puțin înaintea lor dacă avem în vedere că normele EURO 6, îndeplinite de toate motoarele, va intra în vigoare în septembrie 2014. Gama de propulsoare are o nouă variantă de intrare. Modelul 518d este animat de un motor TwinPower cu patru cilindri care dezvoltă 143 CP. Consumul anunțat este de doar 4,5 l / 100 km iar emisiile de CO2 au coborât până la 119 g/km, valoare impresionantă pentru un vehicul din acest segment.
Prețul de bază în România pentru varianta 518d Sedan este de 43.400 euro, în timp ce versiunea Touring pornește de la 46.004 euro, iar cea Gran Turismo de la 53.196 euro. Cel mai scump Sedan, M5 LCI, are un preț de 107.260 euro. Pentru Touring, prețul maxim este de 79.360 de euro, iar pentru Gran Tourismo de 84.196 euro.
Acesta este noul BMW Seria 5 l FOTO
21 mai 2013, 08:34
Ultima modificare în 21 mai 2013, 11:34
Bavarezii de la BMW au prezentat astăzi primele imagini ale facelift-ului realizat pe Seria 5 anunțând chiar și lista de prețuri. Toate cele trei variante, Sedan, Touring șI Gran Turismo au primit îmbunătățiri importante.
Etichete: bmw,
facelift,
lansare,
model,
Seria 5
Publicat in categoriile: Știri Auto
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri Auto
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook