Acesta este sfârşitul Ungariei?! Viktor Orban e în corzi. O măsură fără precedent ar putea fi luată la nivel european

Premierul Viktor Orban, intens criticat după ce şi-a atribuit puteri sporite în contextul pandemiei de coronavirus, a fost băgat în corzi de către liderii europeni.

13 lideri ai unor partide afiliate PPE (Partidul Popular European) au semnat o scrisoare deschisă prin care îi solicită lui Donald Dusk, liderul acestui grup european, să excludă partidul Fidesz din Ungaria, formaţiune condusă de premierul Viktor Orban, din familia politică europeană, iar statelor membre şi Comisiei Europene cer măsuri imediate pentru a rezolva situaţia din Ungaria.

Anunţul a fost făcut într-o postare pe Twitter de către europarlamentarul Anna Júlia Donáth (Renew Europe), vicepreședintele mișcării de opoziție Momentum.

Excluderea Fidesz din PPE a mai fost luată în calcul şi în trecut, însă, până acum, popularii europeni au amânat luarea unei decizii definitive privind partidul condus de premierul Ungariei. Viktor Orban a fost acuzat deseori că nesocotește valorile democratice și ale statului de drept, iar acum, prin ultimele decizii luate în contextul pandemiei de coronavirus, el este acuzat că și-a crescut atribuțiile semnificativ, având posibilitatea să conducă prin decrete și ordonanțe pe termen nelimitat, scrie g4media.ro.

Statele Unite au făcut miercuri apel la Budapesta, unde premierul Viktor Orban şi-a atribuit puteri aproape nelimitate în lupta împotriva pandemiei de coronavirus, să limiteze durata măsurilor excepţionale şi să nu aducă atingere „libertăţilor fundamentale”, în timp ce Germania a transmis că „principiile statului de drept” trebuie respectate de toate statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv de Ungaria, potrivit AFP.