Gigantul american Google a dezvăluit, în urmă cu două săptămâni, telefonul Pixel, primul smartphone creat în totalitate de compania americană. Aparatul a fost prezentat la San Francisco în cadrul eveniment special organizat în acest sens.
Pixel va avea integrat noul asistent virtual Google și un aparat foto. Este vorba de două versiuni ale telefonului – Pixel și Pixel XL, pe care va fi inscripționat Made by Google. Anterior aparatele Nexus fuseseră asimilate cu compania americană.
Competiţia dintre compania din San Francisco şi Apple a fost mereu puţin asimetrică deoarece producătorul iPhone-ului a putut mereu să controleze şi să perfecţioneze atât elementele de hardware cât şi sistemul de operare astfel încât device-urile rezultate păreau să fie rezultatul unei sinergii perfecte. Alternativă Android, oricât de mult s-ar strădui Google să o îmbunătăţească, nu a reuşit niciodată să se ridice la nivelul de finisaj, coerentă şi rafinament a iPhone-ului deoarece device-urile care rulează sistemul de operare Android nu sunt controlate de Google. Evenimentul din 4 octombrie este mai mult decât orice un semn al angajamentului Google de a deveni un producător de hardware în toată regulă pentru a desăvârşi misiunea sistemului de operare Android.
Sinergia este un termen destul de rău famat în industria tech, fiind utilizat în moduri nefericite în discuţii despre tot felul de uniuni nefericite ce au avut loc pe parcursul timpului. Palm şi HP, ebay cu PayPal şi Skype şi aşa mai departe. Însă sinergia este elementul în jurul căruia sunt construite toate imperiile tech moderne. Magazinul de aplicaţii Apple se bazează pe un iPhone performant într-un mod consistent şi consecvent ce le permite dezvoltatorilor de software să îşi vândă produsele şi să furnizeze utilizatorilor upgrade-uri relevante.
Google încearcă cu lansarea Pixel să emuleze modelul Apple prin care este capabil să sincronizeze îmbunătăţirile software cu cele hardware. Acest lucru este extrem de important având în vedere cât de mult timp, bani şi efort trebuie să dedice un dezvoltator de aplicaţii pentru a crea software pentru o platforma nouă cum ar fi spre exemplu kit-ul de VR Daydream şi cât de riscant este acest lucru în lipsa unui control minuţios de calitate al echipamentului pe care va rula acest software. Un sistem de operare mobil fără un magazin de aplicaţii puternic şi variat este sortit eşecului, vedeţi exemplul Windows Mobile, aşadar decizia Google de a se implică în producţia harware era aproape inevitabilă.
Să concurezi pe piaţă de mobile fără să ai un control decisiv asupra felului în care software-ul produs de ţine rulează pe device-urile din piaţă este că şi cum ai juca la loterie. Într-un an Samsung te poate încânta cu un model de smartphone ce depăşeşte orice aşteptări şi se vinde că pâinea caldă, în alt an te poţi confruntă cu un eşec major şi un scandal enorm datorită unei game întregi de telefoane care explodează. Drama lui Galaxy Note 7 nu a afectat doar compania coreeană ci imaginea întregului sistem Android, iar Google pur şi simplu nu îşi mai permite astfel de greşeli. Aşa a apărut Google Pixel.
Înainte să vorbim în detaliu despre Pixel, să ne aducem aminte unde ne aflăm pe piaţă de mobile la începutul anului. Samsung a produs un telefon excelent sub formă lui Galaxy S6, Google a realizat un competitor de temut pentru iPhone sub formă lui Nexus 6P, Huawei a atras din ce în ce mai mulţi consumatori din piaţă europeană în tabăra Android mizând pe un raport foarte bun calitate preţ al device-urilor lor dar cam atât. LG, HTC, SONY şi o multitudine de alţi producători de terminale Android au aruncat cu numeroase modele de smartphone-uri într-o fântână de consumatori plictisiţi şi blazaţi şi nimic nu a părut să lase o impresie puternică.
În ciuda faptului că telefoanele Android reuşesc de câţiva ani încoace să îi înfrângă în mod consistent pe cei de la Apple în materie de inovaţii sofware, multitasking şi accesibilitate, niciunul dintre marii producători nu a reuşit să adune într-un singur terminal toate tehnologiile noi. Poţi să îţi doreşti senzorul de amprenta Huawei, senzorul de imagine Sony, designul HTC, performanţele Samsung sau displayul LG, dar nu le poţi găsi pe toate într-un singur loc. Ce îţi doreşti însă fără îndoială dacă eşti un utilizator de Android este sistemul de operare Google şi promisiunea update-urilor rapide de care se bucură proprietarii de Nexus. De altfel principala problema pe care majoritatea pasionaţilor de tehnologie o au cu smartphone-urile Android nu sunt elementele care ţin de hardware ci de, da aţi ghicit, sinergia dintre hardware şi software.
În timp ce modeul Nexus 5X s-a poziţionat pe piaţă că un midrange, Pixelul din acest an este un telefon premium în toată regulă. Majoritatea flagship-urilor din acest moment au un ecran de 5,2 sau 5,5 inchi iar pentru noi, care tânjim după momentele în care telefoanele încăpeau în orice buzunar, este o gură de aer proaspăt să vedem că cei de la Google, în parteneriat cu HTC au reuşit să înghesuie un terminal super performant în spatele unui ecran de 5 inchi.
Designul telefonului este foarte atrăgător şi construit dintr-o combinaţie de metal şi sticlă. Telefonul este disponibil în 3 culori: argintiu, negru şi albastru.
Nici modelul Pixel XL nu este de dimensiunea unui Phablet, ci are un ecran de doar 5,5 inchi ceea ce îl face foarte uşor de ţinut într-o singură mâna.
Pixel are în interior un procesor Qualcomm Snapdragon 821 şi 4 giga de RAM find disponibil cu 32 sau 128 de giga de memorie internă. Asta înseamnă că telefonul este foarte rapid şi responsiv.
Telefonul Pixel are un ecran full HD 1080p în timp ce varianta XL are un ecran quad HD cu o rezoluţie de 2560 pe 1440 de pixeli. În ciuda faptului că varianta de 5 inchi are o rezoluție mai mică asta nu înseamnă că trebuie să va aşteptaţi la altceva decât la o calitate impresionantă a imaginii. Este de fapt aproape imposibil să remarcaţi diferenţa dintre cele două iar imaginile arată detaliat şi colorat pe ambele modele. Ecranul foloseşte tehnologia AMOLED ceea ce înseamnă că totul pare extrem de viu şi bine conturat pe ecranul lui Pixel.
Cu excepţia lui Nexus 6P, telefoanele Google s-au confruntat mereu cu probleme legate de performanţele camerei. Se pare că noul Pixel reprezintă o îmbunătăţire considerabilă la acest capitol fără să se ridice însă la performanţele lui iPhone 7 sau Galaxy s7. Camera are un senzor stabilizat optic cu o rezoluţie de 12 megapixeli şi o camera frontală de 8 megapixeli. Diafragmă de f 2.0 este aproape la fel de deschisă că a competitorilor iar noul mod HDR+ ajută la realizarea unor fotografii mai detalliate. Google susţine de asemenea că viteză de declanşare este cea mai rapidă de pe piaţă dar nu am va putem confirmă asta pentru moment.
Singură îngrijorare pe care o avem vis a vis de specificaţiile noului Pixel este dimensiunea bateriei care are numai 2770 de miliamperi. Telefonul dispune de un USB port tip C care potrivit companiei va asigura o încărcare rapidă a telefonului ce poate funcţiona 7 ore după ce a stat la încărcat numai 15 minute.
Sufletul gamei Pixel este fără îndoială software-ul. În timp ce alte telefoane rulează tot felul de interfeţe care mai de care mai încărcate şi greoaie, ssistemul de operare al pixel este exact cum a intenţionat Google să arate Androidul. Gigantul IT s-a hotărât însă să se distreze puţin de această dată şi a integrat un Launcher customizat numit Pixel Launcher.
Telefonul rulează Android 7.1 şi aduce o serie de modificări importante formulei deja testate. Bară de search de pe ecranul principal a fost eliminată şi înlocuită de un widget rotund. Pentru a intră în meniul de aplicaţii este nevoie de un swipe de jos în sus de la marginea inferioară a displayului. Iconiţele sunt de acum circulare, iar Google Now a fost înlocuit de Google Assistant care face cam acelaşi lucru dar are un nume mai prietenos.
De altfel Google a vorbit destul de mult despre noul Assistent în cadrul evenimentului. Dacă apeşi lung pe butonul de meniu poţi caută fotografii, locuri sau aplicaţii şi se pare că rezultatele căutării sunt destul de precise. E un fel de combinaţie dintre Google Now şi Siri cu funcţionalităţile lui now şi interfaţă asistenţei Apple. Varianta de 32 de giga a lui Pixel va costă în jur de 3400 de lei în timp ce Pixel XL va ajunge la 3600 de lei însă nu ştim când vor fi disponibile în România deşi estimăm că spre sfârşitul acestei luni.