Comisia Europeană a transmis, luni, 4 aprilie, că recomandă băncilor europene conversia bancnotelor ucrainene grivna (UAH) în moneda statelor care găzduiesc refugiați întru ajutorarea acestora.
Până acum, multe bănci au refuzat să schimbe banii poveniți din Ucraina, de teama devalorizării. În România, doar BCR schimbă banii refugiaților, restul băncilor refuzând acest lucru.
CE cere tuturor băncilor europene să schimbe bancnotele ucrainene
Recomandarea vine în completarea asistenței umanitare pe care UE o acordă persoanelor care fug din Ucraina, încercând să ajungă în țări europene mai sigure din punct de vedere al securității personale, se transmite într-un comunicat transmis luni.
Astfel, propunerea urmărește promovarea unei abordări coordonate la nivelul tuturor statelor membre, pentru a le oferi persoanelor care fug din Ucraina aceleași condiții de conversie a bancnotelor lor UAH în moneda locală, indiferent de statul membru care îi găzduiește. Această abordare a fost necesară având în vedere faptul că Banca Națională a Ucrainei a fost nevoită să suspende schimbul bancnotelor UAH în valută pentru a proteja rezervele limitate de valută ale Ucrainei.
Durata programelor ar trebui să fie de minimum trei luni, propune Comisia Europeană.
Prin urmare, băncile din statele membre ale UE s-au arătat reticente față de efectuarea schimburilor valutare, din cauza convertibilității limitate a bancnotelor UAH și a expunerii la riscul valutar. În România, doar BCR și-a asumat acest risc cu mult înainte ca oficialii europeni să emită această recomandare.
Unele state membre au în vedere instituirea de programe naționale care să sprijine convertirea unei sume limitate de grivne de persoană, iar scopul Comisiei este de a promova o abordare coerentă cu privire la programele respective. Acestea ar trebui să prevadă o limită maximă de 10 000 UAH/persoană, fără comision, la rata de schimb oficială publicată de Banca Națională a Ucrainei.
Cum au rezolvat alte state problema?
Alți bancheri au sugerat că mai potrivită ar fi o soluție cum e cea găsită de Cehia. Acolo, guvernul va plăti timp de 3 luni de la sosirea în țară, câte 200 de euro pe lună, fiecărui refugiat. Guvernul ceh a declarat stare de urgență pentru 30 de zile începând cu 4 martie.
De asemenea, și autoritățile slovace au oferit un grant de 200 de euro pe lună pentru familiile de slovaci care găzduiesc un adult ucrainean. Mai mult, Ministerul de Finanțe al Slovaciei a oferit, de asemenea, un grant de 100 de euro pe lună pentru cei care găzduiesc copii refugiați.