Aceste clătite pot fi micul dejun perfect în dimineața de Crăciun

clatite pancakes

Sursa: Dreamstime

De la mac la dovleac, de la semințe de in la fasolea neagră, introducerea unor ingrediente bogate în nutrienți în mâncărurile preferate a devenit un adevărat ritual. Pentru persoanele care nu au intoleranţă la produsele alimentare cu gluten, multe alimente nu prezintă o problemă.

Însă, pentru cele care suferă de intoleranţă la gluten, situația se complică. O soluție pentru micul dejun, dacă aveți intoleranță la gluten, dar și dacă vreți să încercați special în această perioadă a sărbătorilor sunt clătitele din turtă dulce fără gluten care conțin un ingredient secret, benefic pentru intestin și anume piureul de dovleac, potrivit WellandGood.

Tot ce avem nevoie: Fibre, nutrienți și o aromă inconfundabilă

Această rețetă are tot ce ne-am putea dori la micul dejun de la unul dintre alimentele preferate: fibre, nutrienți și o aromă inconfundabilă. Un videoclip recent de pe TikTok arată că delicioasele clătite vor avea un gust și mai bun cu ajutorul dovleacului. Pe lângă aroma festivă, de turtă dulce, care ne duce cu gândul la Crăciun , aceste clătite fără gluten oferă numeroase beneficii care stimulează intestinul, plus vitamine și minerale esențiale.

Dovleacul, o sursă excelentă de vitamina A și vitamina C

Dovleacul este o sursă excelentă de vitamina A. „O porție de dovleac conține peste 200% din aportul zilnic recomandat de vitamina A, o vitamină importantă pentru sănătatea ochilor. O porție de dovleac conține, de asemenea, 19% din aportul zilnic recomandat de vitamina C, un antioxidant care ajută la întărirea sistemului imunitar și pentru creșterea producției de colagen. Pe lângă vitamine, dovleacul este bogat în fibre, esențiale pentru o digestie sănătoasă, ajutând la scăderea nivelului colesterolului. Dacă nu vă place dovleacul, puteți folosi și alte ingrediente, cum ar fi piureul de morcovi.

Iată cum se face această rețetă de clătite cu turtă dulce fără gluten și care sunt ingredientele necesare:

Ingrediente:

– 60 de grame (1/4 cană) piure de dovleac

– 2 albușuri mari sau un ou întreg

– esență de vanilie

Ingrediente uscate:

– 1 linguriță de ghimbir măcinat

– 1 linguriță scortișoară măcinată

– Un praf de nucșoară

– Un vârf de cuțit de sare

– O linguriță praf de copt

– 10 gr (1 lingură) făină de ovăz (sau făină obișnuită)

– 27 de gr (aproximativ 3 linguri) de proteine ​​din zer

Ingrediente pentru glazură:

– 1 1/2 lingură de zahăr (sau înlocuitor)

– 20 de grame (1 1/4 linguriță) iaurt grecesc

– Lapte, opțional

1. Combinați ingredientele umede.

2. Amestecați ingredientele uscate.

3. Adăugați ingredientele umede peste ingredientele uscate și amestecați-le până se omogenizează.

4. Lăsați amestecul să se odihnească câteva minute, înainte de a prăji clătitele.